marți, 29 decembrie 2009

Vreme trece / vreme vine 2009-2010

E aproape 30 decembrie. De necrezut cum a zburat anul asta. A fost pentru mine un an in care n'am avut timp sa ma uit la ceas si in care mi'am dorit sa apuc sa dorm mai mult.

S-au succedat avalansa surprize care mai de care:

Surioarele mele au avut succese fulminante. Una si-a schimbat jobul si s-a si casatorit (soro, daca asta nu e un an cu realizari, nu stiu care ar mai putea fi!).

Alta a absolvit o institutie de invatamant (Sa'ti fie de bine, si la mai mare!), iar mezina a luat o decizie mare pentru anul viitor (Felicitari!)

Am vazut Bruxelles si Amsterdam, cu mult ajutor din partea unor oameni cu inimi mari.

Am (mai) vazut Grecia, am facut multi kilometri cu bicicleta, ne-am luat pisica, am trecut cum am putut si noi prin criza.

Parintii mei au trecut cu bine peste cate o operatie. Multa sanatate!

Am avut parte de un curs scump de ACCA, si (cu sudoarea fruntii si oarece RedBull) am si trecut unul, poate chiar doua examene.

Mi-am facut curaj sa'mi schimb jobul.



Am facut multe lucruri la birou, adesea pana tarziu, insa le'am facut cu placere (sper sa nu'mi lipseasca asta in viitor).

Am si petrecut putin.



Slava Domnului, suntem cu totii sanatosi si impreuna! Nu a fost usor si chiar e mult loc de mai bine.

Vreau de la anul care vine sa ne tina pe toti sanatosi si uniti. Vreau sa fiu odihnita cand fac lucrurile mici sau mari care se vor face anul viitor. Sigur, nu m-ar deranja sa curga banii pe noi si sa am mai mult timp pentru mine.

Cel mai mult imi doresc sanatate, liniste si intelegere, iar 2011 sa ma gaseasca aproape de ce mi-e mai drag!



Si voua, dragilor, Sarbatori Fericite si sa fiti baftosi la anul! La multi ani!

miercuri, 16 decembrie 2009

Ciuda

Mi-e ciuda ca de-o luna sunt pe fuga. Si n-apuc sa stau pe loc si sa'mi trag si eu sufletul ca omul.

Mi-e ciuda ca n-avem timp sa mai povestim una alta. Ca nu te mai visez.

Sora mea, daca as putea sa ma opresc si sa'mi trag sufletul un pic, ti'as spune lucruri. Ti-as spune ca azi a nins si ca mi'e dor de tine.

Ti-as spune ca mi se pare ciudat ca, dupa 4 ani, din nou particip la o petrecere in stilul anilor 20, plecand din aceeasi cladire din care am plecat acum patru ani.

Ti-as spune ca de-o luna sunt intr-o fuga si n-am putere si nici chef sa ma deranjez sa ma duc la petrecere..

.. dar, sora mea, acum ma disciplinez si imi iau haine sa ma schimb si sa ma duc. Pentru ca acum nu mai are cine sa alerge toata ziua prin oras dupa costumatie. Si sa mi-o aduca seara direct la birou. Si sa ma imbrace si sa ma aranjeze si sa ma duca cu masina direct la petrecere.



Ma duc, ca ai fi zis sa ma duc, si stiu ca daca ai fi fost aici, m-ai fi dus tu. Oricat erai de obosita, aveai mereu putere si timp sa te asiguri ca imi e bine, sa ma duci la distractiile la care gaseam pretexte sa nu ma duc. Cine ar fi crezut ca o poza facuta pe fuga de o colega de la part-time in noiembrie 2005, inainte sa ma duci la petrecerea de companie in stilul anilor 20, sa fie ultima facuta cu tine..

Mi-e ciuda ca nu am timp sa ma opresc sa'mi trag sufletul si sa'ti spun toate astea. Mi-e ciuda ca viata nu se opreste si ca se mai fac si alte petreceri in stilul anilor 20.

Am sa merg la petrecere, sora mea, aiurea petrecere, aiurea viata.. Te rog, trezeste-ma ,ca mi-a ajuns!

marți, 1 decembrie 2009

Craciunul nu va mai veni niciodata

Mi-e dor sa plang. Au trecut aproape patru ani, care se simt de parca ar fi fost ieri si totusi acum o vesnicie. Ziua cand pentru noi n-a mai fost lumina parca a fost un vis urat, nu avea cum sa ni se intample noua asa ceva.



E o poveste de groaza dintre cele mai rele, pe care le spun oamenii iarna, adunati in fata bradului, zgribulind unii in altii. Numai ca povestile de groaza, din cele rele, care se spun in fata bradului, au limitele lor: se termina si oamenii stiu ca e doar o poveste, se iau in brate si se bucura ca se au unii pe altii. Sau se intampla minuni de Craciun si eroii din poveste scapa vii si nevatamati, mai bine decat erau inainte.

Numai povestea asta nu isi mai schimba deznodamantul. Zilele curg inainte, una cate una, in aceeasi realitate absurda, ca un pickup stricat, care repeta mereu, fara sens, aceleasi versuri, fara sa poata merge mai departe.



In lipsa de alternative, ne lasam dusi de inertie: stim ca zilele succed noptilor, ca noaptea se doarme, ca ziua se merge la birou, ca la glume se rade, ca iarna se da ceasul inapoi. Toate astea insa nu mai au substanta. Ne trezim dimineata si plecam din casa, iar gestul e golit de sens; ne miscam cu nesiguranta, ca si cum nu stim ce altceva am putea face.

Radem la glume, si in piept simtim cum fetele ne sunt rigide, si zambetele dor. Vrem sa credem, sa ne bucuram de ceea ce avem, sa iertam, dar adevarul e ca suntem ca niste clowni: pictati si falsi, jucand roluri penibile intr-un scenariu absurd.

Iarna e doar rece, iar Craciunul o festivitate falsa, lipsita de miracole. Nu tort si dans, ci coliva si marmura rece ai vrut pentru noi. Pomana pentru straini si un "ai grija de tine" spus tremurat si cu teama oricand cineva pleaca. Filme care se deruleaza fara oprire in spatele pleoapelor si povestile de groaza pe care le ducem cocarjati in spinare. Asta ai vrut pentru noi.

Nu reusesc sa inteleg cum ai putut sa iei intr-o clipa toata caldura din lume si zambetele calde care imi lipsesc acum; si sensul lumii si odihna pernei si frumusetea Craciunului si increderea din inima si linistea dintre tample.



Si lacrimile mi le-ai luat, sa nu pot sa plang impietrirea din piept. As vrea sa pot sa plang ghemul din gat care ma sufoca, si neputinta si nedumerirea tampa in care traim zi dupa zi.

Craciunul nu va mai veni niciodata.