duminică, 28 decembrie 2008
Mica trilogie - taramul fermecat (I)
Am cateva povesti sa va spun. Vreau sa va povestesc despre doua carti, despre o calatorie in trecut si despre un taram fermecat in care ma regasesc uneori - o mica trilogie am putea-o numi.
Astazi am sa va spun povestea taramului fermecat.
Din una dintre carti am retinut analiza expresiei englezesti "I've been there", pe care oamenii si-o adreseaza cand sunt tristi sau li se intampla ceva, ca si cum tristetea este un loc in care fiecare ajunge cateodata. In povestea taramului fermecat, lucrurile au decurs in ordine inversa. Adica intai a fost locul, si din el au decurs vrajile si toate cele fermecate.
Mi-era dor sa ma urc in tren, sa vad gara si sa am senzatia distincta de plecare. Mi-era dor de zapada, de o bataie cu bulgari, mi-era dor sa'mi ridic ochii din asfaltul metropolitan, sa respir si sa'mi amintesc de mine.
M-am urcat in tren si timpul a inceput sa curga in alt ritm, mai linistit, ca al respiratiei cuiva care doarme.
Am ajuns; ningea cu fulgi imensi, si zapada se asternuse; si, inevitabil, razboiul a inceput. Prima batalie am castigat-o eu; cat va dura razboiul insa.. nu se stie; probabil cat timp iernile vor avea zapada :)
Deja balurile se pornisera; pe taramul despre care va povestesc, se fac si baluri pentru oameni si baluri pentru ingeri. Ne-am pus, deci, haine de sarbatoare, si am mers la un bal de ingeri. Si nu degeaba ii spun asa, caci ne-au crescut aripi la inimi, la portofele si la calcaie, si am dansat pana dimineata in sala decorata dupa ultima moda Hogwarts. Tineri si varstnici am cantat colinde'n gura mare, am intins hore si am ciocnit pahare de vin rosu.
A doua zi, ceata de viteji, am pornit sa cutreieram tara bogata, cu castele de poveste si cu privelisti care taie rasuflarea.
Am trecut prin iarmaroace si, dupa ce-am infruntat bine gerul, ne-am incalzit cu o cana de vin fiert si bucate demne de povestea in care ne aflam.
Si, ca sa incheiem glorios si cea de-a doua zi, am mers la un bal in Padurea Nebuna. Am dat batalii cu spiritele rele ale locului, dar pana dimineata le-am biruit.
Si asa a inceput ziua a treia. Vegheati de Garfield, vitejii s-au odihnit, au ospatat, au depanat istoriile bataliilor glorioase si au facut aliante pentru viitoare aventuri de poveste. Ca orice basm, si povestea noastra dureaza tot trei zile. Daca n-as sti unde e taramul fermecat, as crede ca era Narnia. Si poate chiar era..
miercuri, 17 decembrie 2008
unde nu'i durere, nici intristare, nici suspin
Înşiră-te, mărgărite,
Pe lungi fire aurite,
Ca o horă luminoasă,
Ca povestea mea duioasă:
Fost-a fost în lume-odată
Mândruliţă, dulce fată,
Şi la chip fermecătoare
De puteai căta la soare,
Iar la ochişorii săi
Şi la faţă-i nu putei!
Florile îi ziceau floare,
Stelele, stea lucitoare,
Încât vecinic flori şi stele
Se certau noaptea-ntre ele!
Alei, mândre surioare!
Puteaţi voi a-mi spune oare
Ce-i mai bun în astă viaţă
Ca iubirea cu dulceaţă?
Ce-i mai sfânt şi mai alin
Ca mama cu prunc la sân?
Alei! mândre surioare!
Nici că se afla sub soare
Fericire mai deplină,
Viaţă dulce mai senină!
Dar în lume ades trece
Vânt de moarte, fior rece,
Şi pe loc se vestejeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte!
Seninul se schimbă-n nori,
Viaţa-n noapte fără zori,
Veselia-n aspre chinuri
Şi cântările-n suspinuri!
Câte stele sunt pe cer,
Până-n ziuă toate pier,
Numai două-s stătătoare
Pân la răsărit de soare,
Şi îngână dorul meu...
Coborî-le-ar Dumnezeu!
Stelişoare, blânde stele,
Ochişori inimii mele!
Pe pământ voi v-aţi închis
Şi în ceruri v-aţi deschis
Să priviţi la dorul meu...
Coborî-v-ar Dumnezeu!
/>
Pe lungi fire aurite,
Ca o horă luminoasă,
Ca povestea mea duioasă:
Fost-a fost în lume-odată
Mândruliţă, dulce fată,
Şi la chip fermecătoare
De puteai căta la soare,
Iar la ochişorii săi
Şi la faţă-i nu putei!
Florile îi ziceau floare,
Stelele, stea lucitoare,
Încât vecinic flori şi stele
Se certau noaptea-ntre ele!
Alei, mândre surioare!
Puteaţi voi a-mi spune oare
Ce-i mai bun în astă viaţă
Ca iubirea cu dulceaţă?
Ce-i mai sfânt şi mai alin
Ca mama cu prunc la sân?
Alei! mândre surioare!
Nici că se afla sub soare
Fericire mai deplină,
Viaţă dulce mai senină!
Dar în lume ades trece
Vânt de moarte, fior rece,
Şi pe loc se vestejeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte!
Seninul se schimbă-n nori,
Viaţa-n noapte fără zori,
Veselia-n aspre chinuri
Şi cântările-n suspinuri!
Câte stele sunt pe cer,
Până-n ziuă toate pier,
Numai două-s stătătoare
Pân la răsărit de soare,
Şi îngână dorul meu...
Coborî-le-ar Dumnezeu!
Stelişoare, blânde stele,
Ochişori inimii mele!
Pe pământ voi v-aţi închis
Şi în ceruri v-aţi deschis
Să priviţi la dorul meu...
Coborî-v-ar Dumnezeu!
/>
miercuri, 10 decembrie 2008
Catre cea pe care nu am pierdut-o
Nu cred ca as putea sa fac suficient scandal pentru ca tu sa nu te duci sa'ti faci pana la acelasi service la care ai fost cu o zi inainte sa'ti arda masina. Daca ar trebui sa zbier trei zile, as face'o, si linistea pe care ai pierdut'o in seara asta sper sa te faca mai precauta si sa te apere. Nu vreau sa fie liniste, vreau sa fii bine.
Nu mai merge niciodata la service-ul ala. Nici pentru o pana. Nici pentru pedichiura. Nici pentru tigari. Pentru nimic.
In service-ul ala intra oameni in fiecare zi. Nu stii ce li se intampla. Ei nu stiu ce ti s-a intamplat tie, si se duc acolo sa'si repare masinile. Este service-ul de pe Strada Iriceanu, de langa benzinaria MOL; acolo nu ar trebui sa mai mearga nimeni, dar procesele, dovezile la noi..foarte greu. Ar trebui sa fie in fata service-ului un mare banner pe care sa scrie ca dintr'o reparatie de rutina au distrus o masina si numai norocul si Dumnezeu au facut sa nu te distruga si pe tine.
Te rog sa nu mergi niciodata acolo. Pentru nimic. Daca e nevoie, am sa mai tip.
Te iubesc si ma bucur ca n-ai patit nimic atunci; si nu vreau sa risti.
sâmbătă, 6 decembrie 2008
Idealismul traieste in salbaticie
Cand l-am vazut pe leu alergand spre el, mi-am zis ca o fi ora mesei. Foarte foarte frumos.. Acest filmulet mi-a atins fibra idealista. Frumos acolo in salbaticie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)