Cineva a stins lumina, si din intuneric ma privesc tot felul de ochi despre care pana acum nu am stiut niciodata.
De cand s-a stins lumina, am pornit prin tunel dupa o gura de aer si un pic de lumina. Bajbai inainte pentru ca nu stiu ce altceva as putea face.
Ochii din intuneric ma acuza: ce ai facut tu? nu ai facut nimic! Si mana neagra muta piese negre si eu stau pe marginea prapastiei la discutii cu ochii din intuneric: ar trebui sa spargi, ar trebui sa distrugi, ar trebui sa ucizi!
Gollum! Gollum! da, ochi pentru ochi ar trebui, sa sparg si sa distrug si pe cei care au stins lumina si pe mine cu ei! Au luat lumina, pe care n-am pretuit-o cand o aveam, si mie ce-mi ramane acum? Lumea grea de purtat pe umeri si inima de piatra de carat in piept.
Inchid ochii si ma concentrez pe lumina interioara. CRED in mana alba care ma va duce iar sa le vad. CRED in dragostea lor, care nu ma vrea distrugand si ucigand, care ma vrea "aia desteapta", iubind si traind in lumina!
Bajbai prin tunel si ma strecor cu frica printre ochii rai care acuza tot timpul. Lumea imi apasa greu pe umeri, nu e nevoie sa pui si tu o pietricica, sa vezi cat as mai putea duce.
Strang din ochi si ma concentrez pe lumina interioara. Caldura ei ma ghideaza inainte prin intuneric. Va iubesc!
