Banii iti soptesc noaptea in perna. Banii iti ascut limba si iti inaspresc vorba. Banii sclipesc pe lama cutitului, banii iti spun ca pentru ei merita orice. Banii ti se pun pe ochi si nu vezi decat ceea ce iti lipseste. Banii iti pot aduce fericirea si tie si alor tai, pe care ii dai la o parte ca sa obtii mai multi bani.

Banii sunt Fata Morgana care iti duce limitele mai departe. Nu mai ai familie, nu iti trebuie suflet, trebuie sa te mai vinzi putin, numai putin, pentru atat de multi bani! Banii iti vor aduce eliberarea, si cu cat mai multi bani obtii, cu atat mai putina libertate ai. Si atunci te lupti sa ai mai multi bani, ca sa obtii eliberarea, si cu cat mai mult lupti sa ai bani pentru libertate, cu atat mai putina vei avea. Inca putin, doar de data asta.. si tot nu intelegi ca eliberarea de bani este singura care te va salva.

Ma dor banii cu care ma mint ca totul e ok. Imi injectez bani ca sa uit de mine, sa uit de tine, sa umplu golul care ma seaca. Banii imi apasa pe suflet, imi manjesc diminetile si imi paraziteaza somnul.

Cu mintea impaienjenita de bani, pot inca sa-mi amintesc de o vreme cand aveam atat de putini bani, si totusi aveam atat de mult!
As vrea sa fiu o gramajoara de bani la picioarele tale, gramajoara de bani finala, cea care iti va aduce, in sfarsit, fericirea.
