Nu somnim

E ora unu / Omul negru n'a venit

E ora doua / Omul negru n'a venit...

... usa de la debara a cascat prelung si scartait si s'a tras la culcare. In camera mea iar se odihneste numai mobila.

Am obosit sa doarma toti, numai eu nu. Imi pierd rabdarea si ma apuca nervii. Am chef sa sparg si sa reprosez, am chef sa urasc.

Te urasc ca esti departe si nu ma poti proteja sa dorm si eu linistita, la adapost. Te urasc ca esti prea putin ca sa imi fii adapost, te urasc ca nu stii sau nu vrei sa fii mai mult. Te urasc ca ai treizeci de ani si dormi cu lumina aprinsa! Te urasc ca esti Dumnezeu dintotdeauna si n'ai invatat inca sa le repari pe toate. Te urasc ca te compatimesti! Te urasc ca nu dormi! Te urasc ca esti slabiciune!

As racai la usa, cu ghearele scoase, pana dincolo, pana in partea cealalta.

To the FUN side of the island!

Sanzienele

Aud azi ca e sarbatoare: Sanzienele (Dragaica). In mintea mea, sarbatoarea asta are un parfum pagan.

Am citit sa vad de unde parfumul asta, si am aflat ca Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Numele de Sanziene vine de la Sancta Diana din calendarul roman, iar varianta slava este Dragaica. Se pare ca este o sarbatoare locala din negurile vremurilor, insa numele dac s-ar fi pierdut (am ramas cu cel roman si – ce ne’am fi facut fara el – cu cel rusesc!)

Spre deosebire de Rusalii, Sanzienele sunt niste zane/ “Iele” bune; ele sunt niste fiinte fantastice vesele si iubitoare de dreptate, ofera rod holdelor si femeilor casatorite, ajuta ca animalele si pasarile sa se inmulteasca si feresc semanaturile de grindina.

Imi place imaginea feminina a acestei sarbatori, si faptul ca ea promoveaza misterul si vraja femeii.

Si ce haz ar fi avut aceasta sarbatoare fara oarece presupuneri despre cine cu cine se va mai cupla, si cand. De aici obiceiuri de dormit cu flori de sanziene in san ca sa fii mai atragatoare sau sub perna ca sa visezi ursitul. Un adevarat Sex and The City! Cine spune ca stramosii nu stiau sa se distreze?

PS: Sanzienele erau mari iubitoare de dreptate, si strambau gura celor care jurau stramb. Cred ca obiceiul asta l’au mostenit femeile pana in ziua de azi J

(pentru inspiratie: http://www.verze.ro/Divertisment/Evenimente/sanzienele-sarbatoare-si-traditii.html )

Ploua fermecat

Ploua azi cum n’a plouat de vieti intregi.

M-as lipi de fereastra sa ma las pierduta in ploaia care cade tacuta. Peretele de geam al biroului ar putea sa fie o cortina transparenta si moale, pe care eu as putea-o ridica. M’as furisa pe sub ea dincolo, in ploaia tacuta si lumea pierduta care azi m-a gasit din nou.

In mintea mea, ploaia cerne peste munti verzi impaduriti. Miroase a curat, e mirosul lumii curate pe care n-am mai stiut-o de ceva timp. Nu aveam serviciu in lumea de atunci, nu exista serviciu. Nu exista moarte, nici urat. Pe ploaia de atunci porneam pe drumul vechi spre Poiana, si o singura data m’am lasat putin speriata de urletul lui lup. In rest, nu existau temeri, nici limite. Totul era posibil, si somnul de dupa-masa era o tortura. Eram oricine decideam sa fiu, si nici un loc din lume nu era prea departe.

Ploua o ploaie fermecata. Mi’era dor sa ma furisez pe sub cortina transparenta in ploaia verde catre oriunde sau oricand as putea gandi.

Bancul Zilei

Citesc in Ziarul Financiar:

„Finanţele se aşteaptă ca oameni cu bani sau pur şi simplu contribuabili impresionaţi de situaţia dificilă a bugetului de stat să înceapă să facă donaţii într-un cont special deschis la Trezorerie.

În plină criză de credibilitate a autorităţilor publice în privinţa rigorii în cheltuirea fondurilor bugetare, Finanţele se mulţumesc să precizeze că acest cont "are un caracter transparent", însă transparenţa nu se referă la destinaţia donaţiilor, ci mai degrabă la identitatea celor care ar fi dispuşi să doneze, informaţiile urmând a fi publicate pe site-ul ministerului, spre mândria donatorilor. Totuşi, Finanţele se arată gata să protejeze identitatea şi nivelul sumelor donate în cazul contribuabililor care ar dori să păstreze discreţia în privinţa unui eventual gest de generozitate faţă de bugetul de stat. Do­naţiile pot fi achitate şi prin intermediul angaja­to­rilor pe bază de ordine de plată întocmite distinct.”
(http://www.zf.ro/romania-la-raport/finantele-anunta-taxarea-cu-16-a-dobanzilor-tichetelor-de-masa-si-tranzactiilor-cu-actiuni-de-la-1-iulie-6433567)
Textul face parte dintr-un articol in care se detaliaza masurile de austeritate (de exemplu impozitarea bonurilor de masa).
Doamne, CUM AS RADE daca nu mi-ar veni sa plang!
In cazul in care textul nu e suficient de ilustrativ, as adauga eu, cu sarcasmul caracteristic, ca pana la urma e firesc.
Daca iti faci o firma, statul ti-o ingroapa. Daca nu-ti faci o firma, si muncesti pe plantatie cotizand cum sade bine cetateanului model, faci jumate-jumate cu statul. Daca nu-ti tii banii la saltea, ci ii pui in cont la banca, nu platesti doar bancii, platesti si statului (pana la urma salteaua nu e o optiune de neluat in seama). Daca ai nevoie de ceva de la stat, statul nu te poate ajuta (a se vedea justitie, infrastructura, sanatate, educatie). Daca ai cotizat o viata si consideri ca e normal sa ai o pensie de subzistenta, te inseli din nou.

Poate ca, dupa ce ai savurat zilnic, atatia ani, modul defectuos de administrare a banilor pe care statul ti-i ia cu forta, vei simti un impuls greu explicabil sa le dai si mai multi bani. Adica, in mod clar, problema nu e faptul ca banii tai sunt risipiti aiurea, ci faptul ca banii tai nu sunt destui. Daca ar fi mai multi, cu siguranta faptul ca se risipesc n-ar fi o problema atat de mare.
Imi vin in minte reclamele alea, sa nu se mai incurajeze cersetoria, si cate lucruri s-ar putea face cu banii castigati de cersetori din treaba asta. Cred ca ar merge largita aplicabilitatea lor, am putea sa punem niste reclame din alea mari in fata Guvernului si Parlamentului.
Stiti bancul ala? .. ca de luna asta pensionarii pot traversa pe rosu, iar de luna viitoare vor fi obligati sa traverseze pe rosu?.. Pare desprins dintr-un program de guvernare a Romaniei.

Nissa

Am hotarat sa va povestesc din experientele mele de consumator al diferitelor produse sau servicii. Nu este vorba nici de reclama, nici de antireclama, doar de un punct de vedere personal.

Nissa

Poate cel mai greu moment din zi este pentru mine dimineata. Nu sunt o “morning person”, si intru in elementul meu abia dupa ora 10.  Pe jumatate adormita, ma postez in fata sifonierului si incerc sa rezolv prima si cea mai grea dilema a zilei: azi cu ce ma mai imbrac?

Pentru astfel de momente imi doresc sa am la dispozitie zece modele de camasi, rochite sau fuste office. Pe scurt, imi place sa ma imbrac office, dar nu-mi place sa arat ca-n uniforma.

Magazinele sunt pline de camasute, in culori diferite, dar in general albe, cu modele care variaza foarte putin. Albul merge la office, dar  acelasi alb tern in fiecare zi ar fi neelegant si deprimant. Nu mai vorbim despre faptul ca bluzele (si in general hainele) simple si elegante sunt din ce in ce mai greu de gasit si ca piata e sufocata de produse cu aplicatii din pene, sau cu paiete sau capse sau zorzoane care mai de care mai zornaitoare.

Nissa este magazinul (bine, lantul de magazine) in care problemele astea nu exista. Au bluze office in multe modele, simple si elegante, cu aplicatii discrete de danteluta neagra pe margine. Sunt finute si placute, si ma fac sa ma simt cocheta cand port office.

Ar mai fi ceva: in general, cand merg intr-un magazine si imi place o rochita de exemplu, clar trebuie probata pentru ca nu poti sti niciodata cum e, de fapt, croiala, sau cum pica, daca nu sta stramb etc. Si la Nissa probez ceea ce cumpar, insa in acelasi timp am dobandit increderea ca, daca vad ceva ce imi place si e masura mea, este croit bine si o sa pice frumos.

La Nissa, lucrurile sunt facute pentru femei (cu siguranta pentru femeia care va spune aceasta poveste acum), nu doar ca sa fie vandute. Sunt croite in asa fel incat sa ma avantajeze. Cand ma imbrac de la Nissa ma simt libera si cocheta;  ma gandesc mai putin la ce defecte am, pentru ca – imbracata asa – chiar par sa am mult mai putine.

Cand ma gandesc la Nissa, in minte imi vin imagini din filmul The Devil Wears Prada. Personajele nu erau imbracate de la Nissa, dar stilul este cu siguranta la fel de cochet.

Am cantarit mult daca sa va spun ca in Romana exista un outlet, care deschide posibilitati extraordinare calitate/pret. As fi vrut sa-l tin numai pentru mine, dar nu cadreaza ca o domnisoara cocheta si eleganta ca mine sa dea dovada de atata egoism.

Este aproape ora 10 si pentru mine ziua incepe cu adevarat, sunt gata sa pasesc in ea elegant si cu incredere. Va doresc si voua la fel!

Vocea care stie

E o voce mica, si imi susoteste in ureche.

 

Ea stie déjà ce se intampla si imi sufla in ureche tot felul de lucruri dezagreabile. Eu imi bag degetele in urechi si cant in gura mare sa nu o aud. Sau ma cert cu ea si ii spun ca imi distruge povestile, ca e carcotasa si emo si vede totul in culori partinitoare.

 

Dar eu stiu ca vocea mica stie ce se intampla. E incredibil cum unii oameni (si mai ales eu) pot face greseli de atatea ori chiar in conditiile in care stiu sigur ce se intampla. E in acelasi timp impresionant si ridicol cata putere avem sa speram, sa mai incercam o data si inca o data in ciuda evidentelor.

 

Vocea mica turuie neobosita – ragusir-ar!

Strang bine ochii  sa nu mai aud decat valurile.

Mobila vie si alte ganduri spre dimineata

Mai nou sunt precum bebelusii aia, nu pot dormi nici daca sta cineva sa'mi faca jucarii. Indata ce bona de serviciu dispare, tot asa si somnul meu si linistea mea.

Ma gandesc cum e cu mobila asta care se aseaza cand se duce lumea la culcare. De exemplu, televizorul meu nu a fost pornit de cel putin 3 luni. Nu e bagat in priza si nu stiu daca are setata antena. Nu am niciodata timp sa ma uit la TV si nu ii simt lipsa. Cand ma bag la culcare insa, televizorul mai trosneste din cate o incheietura. E ca si cum mobila si casa stau drepti cat e lumina aprinsa, ca niste soldatei in post. Cand insa se da stingerea, se sprijina intr'o rina si isi permit sa motaie si ele.

Numai eu nu'mi prea mai permit sa motai, decat ziua la birou, cand imi iau angajamente fierbinti ca, odata ajunsa acasa, voi dormi pe rupte. La lumina zilei uit ca in ultima vreme numai mobila isi mai permite sa motaie in camera mea.

Eu dorm pe apucate, iepureste, ca si cum astept vreo chemare la oaste.

Si cu cat ma straduiesc sa ma gandesc mai putin, cu atat mai mult gandurile mele se lipesc.

Se lipesc de visul mamei, cu o zi inainte sa mergem cu tata la doctor prima data. Mama a visat ca Gabita il striga pe Filip. Atunci totul era inca doar o raceala netratata.

(si mobila din bucatarie tocmai ce s'a tras la culcare)

Se lipesc de visul meu de sambata, cand eu ma sfatuiam cu fetele cum sa facem ca mi'e urat sa fiu singura acasa dupa ce s'a intamplat cu Filip. Si telefonul suna si era Filip. Si eu, mirata, il intrebam cum e posibil, cum se poate sa ma sune.

Si el imi raspundea:

"PUIULE, stiu ca s-a intamplat asta. Dar noi suntem O FAMILIE, SI LUCRURILE ASTEA NU SE SCHIMBA NICIODATA. Normal ca o sa tinem legatura."

Printipuri

Bleah toate aceste teorii si principii pe care ne obisnuim sa le vehiculam oricand avem nevoie sa aparam ceva la care aderam fara sa ne fie 100% clar de ce. Bleah dezgustarea pe care ne’o provocam cand le incalcam, in loc sa ne bucuram ca ne putem delecta cu ceea ce ne aduc instinctele. Bleah societatea care ne invata sa ne mintim despre ceea ce suntem.

Suntem niste oameni integri atata timp cat instinctele noastre cer integritate. Dar indata ce poftim, lucrurile se confuzeaza; principiile brusc apar in nuante de gri.

Si daca trebuie sa calci pe cineva ca sa ajungi putin la raftul de sus, ce vei face?

Depinde ce se afla pe raftul de sus.

Movie night

In seara asta am vazut cateva filme cunoscute fara sa ma obosesc ore intregi in fata televizorului. Vi le recomand: