Nu, nu este un post despre (ne)siguranta rutiera, desi ar putea foarte bine sa fie.
Pe scurt, anul acesta il petrec in Berlin, ca m-am fericit cu bursa la MBA. Dar despre asta in alt post, aldata.
Cum ziceam, aici in Berlin mi-am gasit si eu cazare precum studentul strans la punga, mai la periferie. E o zona linistita, ziua e frumos. La lasarea intunericului, desi luminata pe alocuri, zona e cam prea linistita pentru plimbari. S-a mai intamplat sa plec dimineata foarte devreme sau sa vin seara tarziu, si am o strangere de inima. Nu ma tem de vreun zmeu care sa sara din tufisuri, cat ma tem sa nu ma trezesc brusc inconjurata de o haita de caini. In Romania asa este. Tabara haitele cand trec masinile. Tabara cand te plimbi cu bicicleta. Tabara daca alergi dupa autobuz. Tabara daca te sperii de ei si dai sa fugi. Tabara daca iesi la plimbare cu chow-chow-ul in lesa. Tabara daca e prea devreme dimineata sau daca e liniste si s-a mai lasat si intunericul. Culmea! de cand am venit aici n'am zarit labuta de maidanez.
Intr'o zi, pornind spre scoala, am vazut in capatul strazii un om care facea ceva, aplecat langa un caine. Mi'am zis: Aha, deci si la ei se hranesc maidanezii pe strada!!! Insa cand m-am mai apropiat am vazut ca respectivul catel era in lesa, iar omul se aplecase sa colecteze rezultatul plimbarii (ca aici nu se lasa la locul productiei).
In concluzie, sa vina caldura ca o dau pe jogging.
Acestea fiind zise, in seara asta stateam si eu ca omul pe net (netul aici e mult mai prost decat in Romania, ca sa se stie cum sta treaba privitor la curgerea laptelui si mierii). Si zic sa mai deschid mediafax sa vad ce o mai fi pe acasa. O mai ninge? O mai ploua?
Nu zice daca ninge sau ploua. Zice ca haitele tabara si n'are cine sa se ocupe de asta. Zice ca se duce omul la munca si il mananca cainii de viu. Zice ca o viata inceteaza violent si n'are cine sa vada.
As plange si as pedepsi. Sa plateasca! Sau si mai bine, vorba lui Istodor: SA MOARA! Dar ei nu vor plati si nici nu vor muri. Vom plati noi. Daca familia femeii da statul roman in judecata, nu ei vor plati, ci tot noi.
A nu se intelege ca nu iubesc animalele. Am salvat si noi animalute si le'am dus la curte. Imi sunt foarte dragi si nu au, saracele, nici o vina, ca nu au stapani si ca traiesc abandonate pe strazi. Ca mor de foame in adaposturi sarace. Ca sunt calcate de masini. Ca sunt otravite. Ca sunt batute. Chiar e moartea o soarta mai rea decat aceste lucruri?
Nici noi nu avem nici o vina. Ne platim taxele. Nu cerem mare lucru, doar sa putem merge la serviciu chiar daca e dimineata devreme si sa ne putem intoarce chiar daca e seara tarziu, sa ne putem trimite copiii la scoala, sa ne putem plimba cu bicicletele.
O femeie a fost sacrificata pentru ca problema cainilor maidanezi sa se rezolve. Ca in negurile vremurilor, cand era seceta si mai sacrificau pe cate unul ca sa mai si ploua. Sa vedem daca pentru seceta Romaniei o viata sacrificata este suficient.
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
