oameni care mint

Ce cred eu despre minciuna? Sigur, in afara de faptul ca imi place sa cred ca prefer adevarul si mai ales ca stiu adevarul, cred totusi ca minciuna este un rau necesar. E ca prostitutia cumva. E imorala, in unele cazuri chiar ilegala, si oricum o foloseste toata lumea.

Cat priveste minciuna noastra cea de toate zilele, eu disting trei tipuri de oameni:
- oameni care nu se deranjeaza sa minta (acestia adesea sunt catalogati ca fiind nesimtiti si uneori se pot gasi in situatii foarte neplacute)
- oameni care mint din diverse motive (din teama, din comoditate, din curtoazie, din romantism si mai ales din dorinta de a da bine - nu de asta mintim toti?)
- oameni care mint prost si foarte prost

La prima categorie nu stiu ce sa mai adaug, decat ca, desi mi-ar placea (oficial) sa fiu inconjurata de astfel de oameni, nu stiu cat timp le-as putea suporta compania - sunt foarte sensibila (a se vedea faimoasa faza din filmul "A few good men": You can't handle the truth!)



In a doua categorie m'as plasa si pe mine. Mint din cochetarie, din optimism (adesea ma mint pe mine), mint ca sa fac surprize placute, mint ca sa flatez, mint ca sa incurajez si - inainte sa ma puneti la icoana - mint ca sa dau bine si sa imi salvez propria piele cand situatia se cotoieste definitiv (*insa cu o portita de scapare pe care mi-o ofera respectiva minciunica). A minti face parte uneori din bunele maniere elementare.

Ce ma nedumereste cu adevarat este insa a treia categorie - a oamenilor care mint prost si foarte prost. Incepand cu unii dintre cei dragi si sfarsind cu edilii care ne invadeaza de alegeri timpii de antena, casutele postale si zidurile caselor, avem de-a face cu aceasta categorie.

Un om care minte inteligent ofera oportunitatea ca la finele scenetei sa mimezi o urma de demnitate, in timp ce o voce interioara te convinge ca de fapt varianta lui e foarte posibila si mai ales de dorit, si mai bine nu iti irosesti timpul si buna dispozitie cu suspiciuni nepotrivite. De fapt, vocea interioara uneori simte punctele slabe din argumentatia lui, dar pentru ca in mare e credibil, te determina sa crezi fara sa cercetezi mai departe; vocea asta apreciaza curtoazia de care el a dat dovada fata de tine cand a trecut putin prin filtrul gandirii ceea ce avea sa spuna.

In schimb, un om care minte prost sau foarte prost te priveaza de aceste portite de iesire. Deodata, te gasesti pus la zid, cu sentimente contradictorii. Persoana din fata ta iti spune niste cuvinte, din spatele carora iti comunica faptul ca te crede un mare prost, ca tocmai esti pus intr-o situatie penibila si mai ales iti ofera o mare portie de neputinta
(**pentru ca, daca vrei sa aprinzi lumina si sa strigi in gura mare ca vezi cat de mare e minciuna, de aici vor decurge alte scenarii de groaza: acuze, reprosuri, paranoia etc.
Nu mai vorbim ca esti pus in situatia de a avea o reactie la adevarul neplacut descoperit, iar optiunile de a reveni la relatia relaxata de dinainte de minciuna prost incropita se reduc semnificativ).

Imi e greu sa cred ca exista in vremurile noastre oameni pe care inteligenta nu ii ajuta sa isi dea seama cand mint prost si foarte prost.

Cred despre acesti oameni ca sunt badarani (te jignesc in fata: "cred ca esti atat de prost, incat vei crede asta"), lenesi (un minim exercitiu de inteligenta ar fi suficient pentru a evita astfel de situatii) si rai (neputinta e una dintre cele mai neplacute senzatii, cu atat mai mult daca vine de la cineva cunoscut).

Acum, ca tot vin alegerile, suntem pregatiti sa fim agresati si jigniti de oamenii care mint prost si foarte prost. Ca de obicei, votez raul cel mai mic, adica pe aceia care isi vor da osteneala sa nu-mi jigneasca inteligenta.

Dixit!