luni, 28 iulie 2008
duminică, 27 iulie 2008
mad as hell
Ma tot intreb, de cateva zile bune incoace, despre cum ar trebui sa ma adaptez mai bine la mediul in care traiesc. Stiti rugaciunea aceea: Doamne, da'mi puterea de a schimba ceea ce poate fi schimbat si intelepciunea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat (*versiune adaptata conform cu posibilitatile memoriei mele).
Ne bombardeaza TV-ul cu reclama de la zapp fixtel:
..si ma intreb si eu cum s-au gandit cei de la marketing de la zapp la aceasta reclama. S'au intrebat cine este targetul. Pai cine sa fie? Niste bullies, care apreciaza neanderthalul care le ofera serviciul/produsul, si care este - fara indoiala - un model de succes pentru audienta target.
De ce sa ne mai miram ca avem candidati precum Vanghelie sau Beccali, de ce sa nu fie maine pe postere in campaniile electorale chiar Copilu' Minune?
Chiar zilele trecute, intr-un pretentios mediu corporativ, am avut imaginea clara a unor persoane care se considerau cumva deasupra celorlalti, si aveau un drept divin de a se comporta ca atare.
Concluzia este ca atunci cand taci in loc sa tzipi si sa iti pui poalele in cap NU ai ultimul cuvant, ceea ce se traduce prin infrangere. Nu mai conteaza greutatea argumentelor, ci inaltimea decibelilor si ignorarea bunului simt.
Tre' sa fii dur, domne! Ca asa te'a facut mamica ta, mai destept si mai presus decat ceilalti, iar libertatea ta nu se opreste unde incepe libertatea lor. Scopul lor in viata e sa te serveasca pe tine si sa iti tolereze toanele, pornirile violente, limbajul injositor, sa "te ia asa cum esti" - ca doar tu poti fi asa, ei nu au capacitatea de avea un astfel de comportament, si acesta e singurul motiv pentru care ei se poarta cu respect, nu ca se cenzureaza acolo unde tu nu esti in stare!
Nu inteleg de ce ar trebui sa mai educam copiii intru bun simt si politete, cand acestea sunt atributele celor tacuti, in timp ce aceia care ocolesc regulile si tzipa din rarunchi sunt vazuti ca niste exemplare puternice si de succes. Desi mi-ar fi sila sa imi vad copiii afisand astfel de comportamente, poate ar fi mai usor de suportat decat sa'i vad calcati in picioare de aceia care nu au primit cei 7 ani de acasa.
ce sa zic... I'M MAD AS HELL AND I CAN'T TAKE IT ANYMORE!!!
Ne bombardeaza TV-ul cu reclama de la zapp fixtel:
..si ma intreb si eu cum s-au gandit cei de la marketing de la zapp la aceasta reclama. S'au intrebat cine este targetul. Pai cine sa fie? Niste bullies, care apreciaza neanderthalul care le ofera serviciul/produsul, si care este - fara indoiala - un model de succes pentru audienta target.
De ce sa ne mai miram ca avem candidati precum Vanghelie sau Beccali, de ce sa nu fie maine pe postere in campaniile electorale chiar Copilu' Minune?
Chiar zilele trecute, intr-un pretentios mediu corporativ, am avut imaginea clara a unor persoane care se considerau cumva deasupra celorlalti, si aveau un drept divin de a se comporta ca atare.
Concluzia este ca atunci cand taci in loc sa tzipi si sa iti pui poalele in cap NU ai ultimul cuvant, ceea ce se traduce prin infrangere. Nu mai conteaza greutatea argumentelor, ci inaltimea decibelilor si ignorarea bunului simt.
Tre' sa fii dur, domne! Ca asa te'a facut mamica ta, mai destept si mai presus decat ceilalti, iar libertatea ta nu se opreste unde incepe libertatea lor. Scopul lor in viata e sa te serveasca pe tine si sa iti tolereze toanele, pornirile violente, limbajul injositor, sa "te ia asa cum esti" - ca doar tu poti fi asa, ei nu au capacitatea de avea un astfel de comportament, si acesta e singurul motiv pentru care ei se poarta cu respect, nu ca se cenzureaza acolo unde tu nu esti in stare!
Nu inteleg de ce ar trebui sa mai educam copiii intru bun simt si politete, cand acestea sunt atributele celor tacuti, in timp ce aceia care ocolesc regulile si tzipa din rarunchi sunt vazuti ca niste exemplare puternice si de succes. Desi mi-ar fi sila sa imi vad copiii afisand astfel de comportamente, poate ar fi mai usor de suportat decat sa'i vad calcati in picioare de aceia care nu au primit cei 7 ani de acasa.
ce sa zic... I'M MAD AS HELL AND I CAN'T TAKE IT ANYMORE!!!
miercuri, 16 iulie 2008
fantezie in do major
Ma privesc din afara, prin fereastra. Ma vad in bucatarie, pregatind cina. Casa - cu gardulet alb, suficient de inalt cat vecinii sa nu poata trage cu ochiul inauntru. Am facut casa departe, e chiar o alta tara, in care oamenii isi vad de treaba lor si au suficient loc sa'si vada fiecare de treaba lor.
Ne'am nascut ieri. Nu avem trecut, nu avem arbori genealogici, nu ne inrudim cu nimeni care sa se amestece in treaba noastra.
Nu exista vicii. Nu fumam, nu bem, nu vorbim urat. Totul e de un alb imaculat, nici o cuta, nici un fir de praf.
Suntem autosuficienti. Nu avem nevoie de Dumnezeu. Nici de alti oameni. De fapt, e foarte posibil sa fim singuri pe planeta. Cuplul primordial, singurii alti oameni sunt copiii nostri.
Nu avem telefoane mobile. La ce le'am folosi, fiind singurii din lumea noastra? Sa ne fie tulburata linistea? Comunicarea, atata cata ne este necesara, se face numai intre noi, de preferinta telepatic. Cuvintele obosesc si tulbura.
Traim simplu si sanatos, fara zorzoane, fara funditze. Nu aspiram la nimic, caci nu cunoastem ambitia. Nu cantam, nu dansam si nu avem bloguri.
Ma privesc din afara prin fereastra. Ma minunez de lumea perfecta in care traim si de eul meu perfect din globul de sticla.
Este perfect, eu nu as incapea in el...
.
Ne'am nascut ieri. Nu avem trecut, nu avem arbori genealogici, nu ne inrudim cu nimeni care sa se amestece in treaba noastra.
Nu exista vicii. Nu fumam, nu bem, nu vorbim urat. Totul e de un alb imaculat, nici o cuta, nici un fir de praf.
Suntem autosuficienti. Nu avem nevoie de Dumnezeu. Nici de alti oameni. De fapt, e foarte posibil sa fim singuri pe planeta. Cuplul primordial, singurii alti oameni sunt copiii nostri.
Nu avem telefoane mobile. La ce le'am folosi, fiind singurii din lumea noastra? Sa ne fie tulburata linistea? Comunicarea, atata cata ne este necesara, se face numai intre noi, de preferinta telepatic. Cuvintele obosesc si tulbura.
Traim simplu si sanatos, fara zorzoane, fara funditze. Nu aspiram la nimic, caci nu cunoastem ambitia. Nu cantam, nu dansam si nu avem bloguri.
Ma privesc din afara prin fereastra. Ma minunez de lumea perfecta in care traim si de eul meu perfect din globul de sticla.
Este perfect, eu nu as incapea in el...
.
duminică, 13 iulie 2008
Scrisoare catre sora mea
Azi, lumea iti sta la picioare.
Te vad tot ca acum multi ani, cand te inscriam la scoala; aveai sase ani, si imi pareai prea mica pentru responsabilitati. Si acum imi pari acelasi copilut, si mi-e si mai teama, pentru ca stiu ca de azi cu adevarat faci parte dintre adulti.
Ai trecut de ultimele examene obligatorii; de azi nu mai trebuie sa faci nimic. Poti face orice vrei, oricand decizi si, oriunde vei merge, nu vei fi cu nimic mai prejos decat ceilalti.
Ma gandesc acum cu teama ca va fi o zi in care ai sa locuiesti in alta parte, ai sa fii insarcinata si ai sa educi copii.. mi'e greu sa imi imaginez.
Copchil, ce mare te'ai facut!
Simt ca ar trebui astazi sa iti spun ceva de mare greutate si importanta, care sa te ajute sa vezi mai clar lucrurile, care sa te sustina atunci cand ti-ar fi greu greu.
Nu am un secret de viata sa iti dezvalui astazi. Vreau doar sa stii ca te iubesc si apreciez faptul ca fac parte din viata ta. Toti am avut astazi emotii pentru tine, si am impartasit succesul tau.
Reusita de azi e semnalul ca acum stai la masa cu cei mari. Felicitari, sor'mea, si nu schimba canalul :) ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este!
duminică, 6 iulie 2008
Procrastination
Sufar de episoade grave de procrastination. Nu stiu cum s'ar traduce asta mai bine: lalaiala, frecat menta, gasit scuze... Oricum s'ar numi, ma face sa sufar cand mi-e lumea mai draga.
Ma bucur uneori ca mi-am lasat timp sa fac un lucru: sa invat pentru un examen, sa lucrez la un proiect. Au fost cazuri cand mi-am luat concediu pentru lucrul respectiv. Hotarata sa lucrez, mi-am sacrificat timpul pe care l-as fi putut petrece cu omuletii dragi mie, sau afara cu soarele sau facand orice altceva care m'ar fi facut sa ma simt bine.
Dar nu. Eu stau in casa sa lucrez. Si chiar daca treaba nu merge, eu agonizez in continuare pe calculator/manual si nu ma dau batuta, caci treaba trebuie facuta.
Si uite asa se face noapte; trece ziua, trece vacanta si fara vreun rezultat notabil. Ma simt obosita de atata incercat, descurajata de atata nereusita si amarata de all work and no play.
Ma mai ajuta uneori omuletii care au produs carti si audiobooks de management al timpului, cu idei, cu incurajari, hai ca merge, hai inca un pic!
Dar cu toti omuletii si cu tot concediul, parca un cineva jucaus si invizibil imi tot da peste mana cand lucrez, imi pune mainile peste ochi, ma gadila, ma trage de par.. orice numai sa nu lucrez.
Mai ajuta uneori cate un termen foarte apropiat, care imi da o senzatie de urgenta si teama care sperie spiridusii poznasi. Dar uneori nici termenul acela nu descurca situatia.
Si uite asa, weekendul a trecut, n'am iesit nicaieri, nici de muncit n'am reusit nimic. Depun la ora asta tarzie armele, in speranta ca maine sa am sanse de munca rodnica si hotarata ca weekendul viitor sa imi fac numai de joaca, sa nu mai sufar de frustrarile procrastino-lalaielii..
Mai suferiti careva de atari suferinte? Si ce antidot folositi?
Ma bucur uneori ca mi-am lasat timp sa fac un lucru: sa invat pentru un examen, sa lucrez la un proiect. Au fost cazuri cand mi-am luat concediu pentru lucrul respectiv. Hotarata sa lucrez, mi-am sacrificat timpul pe care l-as fi putut petrece cu omuletii dragi mie, sau afara cu soarele sau facand orice altceva care m'ar fi facut sa ma simt bine.
Dar nu. Eu stau in casa sa lucrez. Si chiar daca treaba nu merge, eu agonizez in continuare pe calculator/manual si nu ma dau batuta, caci treaba trebuie facuta.
Si uite asa se face noapte; trece ziua, trece vacanta si fara vreun rezultat notabil. Ma simt obosita de atata incercat, descurajata de atata nereusita si amarata de all work and no play.
Ma mai ajuta uneori omuletii care au produs carti si audiobooks de management al timpului, cu idei, cu incurajari, hai ca merge, hai inca un pic!
Dar cu toti omuletii si cu tot concediul, parca un cineva jucaus si invizibil imi tot da peste mana cand lucrez, imi pune mainile peste ochi, ma gadila, ma trage de par.. orice numai sa nu lucrez.
Mai ajuta uneori cate un termen foarte apropiat, care imi da o senzatie de urgenta si teama care sperie spiridusii poznasi. Dar uneori nici termenul acela nu descurca situatia.
Si uite asa, weekendul a trecut, n'am iesit nicaieri, nici de muncit n'am reusit nimic. Depun la ora asta tarzie armele, in speranta ca maine sa am sanse de munca rodnica si hotarata ca weekendul viitor sa imi fac numai de joaca, sa nu mai sufar de frustrarile procrastino-lalaielii..
Mai suferiti careva de atari suferinte? Si ce antidot folositi?
varatice
vara asta parca nu e chiar ca altele, prea am privit-o prin fereastra.
mi-am privit in geam reflectia din trecut, gandind sa'mi iau ramas bun de la ea. ieri seara, in Heat, zicea de Niro: "Don't get so attached to something that you cannot walk away from in 30 seconds if you feel the heat around the corner". If only it were that easy...
Intre timp, inca privesc vara pe fereastra si imi fac curaj pentru un carnaval cu masti sclipitoare si multa inghetata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
