povestiri din crangul fermecat

A fost odata ca niciodata un crang primavaratic plin de vrabiute copilaroase, fricoase si friguroase. Vrabiutele ciripeau fericite cat era ziua de lunga, si zburdau vesele prin crang, cu suratele lor ciripitoare. Si, ciripind din crang in crang si din ram in ram, trecu luna mai.

Venea vara calda, cu soare, si vrabiutele si-au scos la vedere cele mai colorate pene si au exersat cele mai melodioase triluri. Din crang in crang si din tril in tril, vrabiutele erau libere sa ciripeasca cat era ziua de lunga, sa descopere flori noi si sa minuneze crangurile invecinate cu penele de culori care mai de care mai originale.



Noaptea picoteau la povesti de groaza sub clar de luna. Se povestea despre cranguri cu gratii, din care vrabiutele nu aveau voie sa plece niciodata, si in care isi traiau viata fara sa afle vreodata cum e sa spui povesti de groaza sub clar de luna.

Si cele mai infricosatoare povesti povesteau despre cranguri cu gratii nevazute. Se povestea chiar ca unele vrabiute traiau nestiute in astfel de cranguri. Si pentru ochi nestiutori, pareau vrabiute ca toate celelalte, libere sa isi poarte penele in culori, sa cante cele mai melodioase triluri, sau sa spuna povesti de groaza sub clar de luna.

Vrajite, ele isi petreceau zilele intre gratiile nevazute, departe de mirajul lunii pline sau al penajului colorat sau al micilor placeri ce i se pot nazari vreunei vrabiute care traieste in crang intr-o zi de vara.

In piata mare, vrabiutele - fete si baieti - se adunau si ciripeau pasionate despre libertate si damnau cenzura si blestemul coliviilor cu gratii nevazute. Dar blestemul bantuia nevazut si punea stapanire pe aripile lor colorate si pe trilurile lor melodioase.



Nu, sigur nu erau blestemate; doar cantau mai incet, si mai putin, sa nu deranjeze. Si penele, penele purtau mai putine culori, sa nu fie prea stridente. Si povestile sub clar de luna se intamplau mai rar, ce rost are sa povestesti despre legenda unui blestem?

Vrabiutele nu erau blestemate si sigur nu se schimbasera deloc. Erau libere sa ceara aprobare pentru trilurile pe care le cantau, pentru culorile penelor lor sau pentru numarul de povesti pe care le puteau asculta sub luna plina. Nu mai mergeau la cititorul in stele, dar cui ii trebuie cititor in stele?




Nu mai purtau fundite la pinteni, dar funditele nu sunt pentru vrabiutele respectabile. Erau libere sa ceara voie sa viziteze alte cranguri sau sa zburde vesele o ora sau doua cu suratele lor, dintre care unele inca povesteau despre un blestem de legenda, care noaptea bantuia crangul...