Imi pare nefiresc, ma simt ca intr'o biserica, aproape de Dumnezeu care ii ia la El pe oamenii care se apropie mai mult de El. Dumnezeu e pofticios, pofteste la tot ce e mai bun si mai frumos si ia fara sa ceara voie.
Biserica a inceput sa insemne atat de mult poarta catre poftele lui Dumnezeu, incat ma infioara tot ce tine de ea. Si crucea. Si lumanarile. Si florile. Si picturile.
Si mai ales muzica. Stiu ca biserica inseamna si viata si veselie si sarbatoare si speranta.
Insa pentru mine inseamna poarta dincolo de care nu pot sa mai trec sa imi vad ce mi-e drag ochilor si ce Dumnezeu a poftit si a luat fara sa intrebe si fara sa mai dea inapoi.
De'aia poate mi-e teama sa nu fii prea buna sau prea frumoasa sau prea cuminte. Sau sa nu asculti prea multa muzica bisericeasca. Pentru ca Dumnezeu e mare si bun. Si puternic. Poate sa pofteasca si sa ia fara sa ceara.
As vrea sa dea inapoi ce a luat si sa nu mai ia fara sa ceara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu