Vestile rele nu se odihnesc. Ele te gasesc si noaptea, si in weekend, si de sarbatori. Vestile rele nu obosesc niciodata.
Vestile rele nu vor sa stie ca eu am o pereche de pantofi noi, rosii, pe care inca nu i'am purtat, sau ca trebuie sa ma tund, sau ca vreau sa merg la concert.
Vestile rele vin si cer din casa pe ultimul nascut, pe intaiul nascut, cum li se nazare. Tara tara vrem ostasi. Pe cine?
Si noi ne strangem bine bratele, pentru ca suntem saraci sa dam mereu din casa. Nu stim cum, dar nu mai vrem sa dam. Sa mai dea si vestile rele, ca noi am dat mai mult decat destul.
Foarfeci ascutite imi colcaie in cap. Am sa inchid ochii si'am sa numar pana la o suta, ca vestile rele sa se ascunda bine, sa nu le gasesc niciodata.
duminică, 28 februarie 2010
sâmbătă, 27 februarie 2010
Sase, ca vine!!!!
Ascult muzica de toate felurile, dar pentru o singura formatie trebuie NEAPARAT sa fiu la concert.
Este vorba de niste bosorogi care se tin bine, care canta super de cand se stiu ei, care canta despre orice cu talent si smecherie, ca niste baieti rai ce se afla :)
Nu se iau prea in serios, canta si suferinte din dragoste
si surprize
si adevarate tragedii
si trenduri
si stiluri de viata
Anul asta imi aduce clar ceva bun, concertul Aerosmith. Mult pana in iunie, abia astept!!!
Este vorba de niste bosorogi care se tin bine, care canta super de cand se stiu ei, care canta despre orice cu talent si smecherie, ca niste baieti rai ce se afla :)
Nu se iau prea in serios, canta si suferinte din dragoste
si surprize
si adevarate tragedii
si trenduri
si stiluri de viata
Anul asta imi aduce clar ceva bun, concertul Aerosmith. Mult pana in iunie, abia astept!!!
sâmbătă, 20 februarie 2010
In cautarea fericirii
Am pornit sa caut lucrurile care m'ar face sa ma simt fericita. Nu acelea care ar impresiona pe toata lumea, ci acelea care mi'ar face placere mie. Am inchis ochii si m'am vazut alergand si razand cu gura pana la urechi, impreuna cu catelusa noastra, Jessy.
Zis si facut, am echipat-o pe Jessy cu lesa si ham, afara - vreme de primavara.
Am iesit din casa si am inceput sa zburdam spre parc. Era soare si alergam si radeam cu gura pana la urechi. Dupa care.. un caine, doi caini, cinci caini, patruzeci de caini. Pana am ajuns acasa, m'au trecut toate sudorile, si nu de la alergat.
Pana una alta, am sa caut alte modalitati de fericire, in Romania se pare ca fericirea nu e usor disponibila. Maidanezii sa traiasca!
Zis si facut, am echipat-o pe Jessy cu lesa si ham, afara - vreme de primavara.
Am iesit din casa si am inceput sa zburdam spre parc. Era soare si alergam si radeam cu gura pana la urechi. Dupa care.. un caine, doi caini, cinci caini, patruzeci de caini. Pana am ajuns acasa, m'au trecut toate sudorile, si nu de la alergat.
Pana una alta, am sa caut alte modalitati de fericire, in Romania se pare ca fericirea nu e usor disponibila. Maidanezii sa traiasca!
joi, 18 februarie 2010
Acum si poate alta data
Ce ar merge:
Poate alta data:
Ras pe saturatelea
Taj Mahal
O spovedanie
Filme la caldurica
Ratele si vanatorii
Un pat lenes
Look de printesica
Un dans bun
Murdarie pentru toata lumea
Shopping
Gasca
O surpriza
Poate alta data:
Muntele iarna
Apa, nisip si soare
Invatat
Safari
Karaoke
Un copil
Calatorii cu masina
miercuri, 10 februarie 2010
Straina
De o vreme nu ajung sa imi vad prietenii. Nu ajung sa scriu pe blog. Nu ajung sa invat. Nu ajung sa iubesc. Nu ajung sa lupt pentru siguranta rutiera. De o vreme.. pur si simplu nu mai ajung.
Tot ceea ce am construit ma priveste cu ochi binevoitori si-mi vorbeste cu complezenta, cum te-ai adresa unui oaspete, in timp ce te intrebi cat mai sta.
Trec grabita pe acasa, trec grabita prin relatii.
Pentru mine, timpul zboara, mi se pare ca lipsesc putin. Cand apuc sa clipesc si sa mai privesc in jur vad zilele care au trecut peste ai mei fara ca eu sa fiu langa ei. Sunt prietenosi, cum ai fi cu un oaspete, dar sunt constienta ca nu ne mai stim.
Imi construiesc adapost din cifre care dau zero, la adapostul lor vreau sa imi tin familia si viitorul meu. Pana e gata fundatia, ma simt straina in viata mea, oaspete in viata celor dragi, si sper ca, din atata construit pe zero-uri, sa nu devina intr-o zi viata mea un mare zero barat.
Tot ceea ce am construit ma priveste cu ochi binevoitori si-mi vorbeste cu complezenta, cum te-ai adresa unui oaspete, in timp ce te intrebi cat mai sta.
Trec grabita pe acasa, trec grabita prin relatii.
Pentru mine, timpul zboara, mi se pare ca lipsesc putin. Cand apuc sa clipesc si sa mai privesc in jur vad zilele care au trecut peste ai mei fara ca eu sa fiu langa ei. Sunt prietenosi, cum ai fi cu un oaspete, dar sunt constienta ca nu ne mai stim.
Imi construiesc adapost din cifre care dau zero, la adapostul lor vreau sa imi tin familia si viitorul meu. Pana e gata fundatia, ma simt straina in viata mea, oaspete in viata celor dragi, si sper ca, din atata construit pe zero-uri, sa nu devina intr-o zi viata mea un mare zero barat.
vineri, 5 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)