marți, 20 aprilie 2010

nu inteleg

As vrea, as vrea mult de tot sa il inteleg pe Dumnezeu, sa ii inteleg si puterea si dragostea in acelasi timp. Dar, plangand infundat pe ascuns si tipand in palme sa nu ma auda nimeni, nu'mi vine decat sa strig tare de tot sa ma auda numai El:

NENOROCITULE, CE AI FACUT CU FAMILIA MEA?!!?

La ora 1 noaptea ma ascund in calculator de umbra si frica ce le'ai adus in viata mea. Nu stiu unde sa mai fug, unde sa ma ascund de familia mea, de lucrurile pe care atat de mult le iubesc si de care ai facut atat de mult sa ma tem.

marți, 13 aprilie 2010

Cuvinte treze

"CHEAMA SALVAREA, CA MOR!"

 sunt cuvintele care mi-au sunat ecou in urechi azi cand am incercat sa adorm. Eram suficient de obosita si de zgribulita, ma gandeam, sa pot adormi repede, fara sa mai rulez filmul evenimentelor pe sub pleoape.

Filmul n-a mai rulat atat de clar, dar cuvintele m-au durut in capul pieptului. Cheama salvarea, ca mor! a spus Filip o singura data in viata lui. Cuvinte grele, si acum ma doare in piept cum le'a spus.

 Nu pot sa dorm, simt in piept si in gat cuvintele lui Filip: Cheama salvarea ca mor....

nu stiu cata putere vrea Dumnezeu sa am, si oamenii.

Dar mie mi-e frica sa conduc noaptea prin padure, si ma dor cuvintele lui Filip in piept si in gat. Am nevoie sa ma descante cineva de urat, de intuneric, de nesomn si de inima grea.

..Cum sa mai dormi? Cine sa mai fii?

marți, 6 aprilie 2010

Filip ne-a dat sah si mat!



In Joia Mare am stat cu Filip pana la 12 noaptea si am pus lumea la cale. Mi-a pus sa mananc, am vorbit despre programul meu la serviciu, despre cum lui nu'i place sa ia pastile, despre cum se va intoarce la serviciu cat de curand dupa ce incheie tratamentul, despre mersul cu bicicleta prin oras, despre familie, despre coruptie si toate cate ne'au mai trecut prin minte. Ne'am ridicat sa mergem la culcare de doua ori, si de doua ori ne'am luat cu vorba si ne'am asezat inapoi pe scaune si am mai povestit. Filip m'a strans tare in brate, cum facea el cand ne imbarbatam reciproc, sa stim ca o sa fie bine. Si am mers sa dormim.

Cand a venit Vinerea Mare, mi-a adus cu ea ca'n filmele alea o neliniste si'o frica si lacrimi si tipete si nu le auzea nimeni, nici macar eu. Acum, gandind inapoi, vad cu ochii mintii ce s'a intamplat, pe mine cu Filip in brate in hol; nu aud nici un tipat si nici un planset, desi vad ca asta faceam. Aud o melodie cereasca cum se lasa peste noi si atat.




Au venit sa'l vada pe Filip colegii lui de joaca. Desi barbati in toata firea, pareau copii cand intrau in casa; fiecare se oprea langa el si spunea: pescuit, table, sah, poker..

Lumea a pierdut un campion la table, eu descopar inca in fiecare zi ce am pierdut. Taticu', sa ai zar bun si fir intins!