rutina de seara

Azi pe scari la metrou la Unirii, un barbat sedea pe trepte si atingea in mod repetat si straniu o moneda. Un barbat obisnuit, la vreo 50 de ani, imbracat sport, curat.

Dupa ce am trecut de el, ca toti ceilalti, m'a izbit ciudatenia imaginii. M'am intors, i'am pus mana pe umar si l'am intrebat daca se simte bine. S'a clatinat si era sa cada. Nu mirosea a bautura.

Mi'a fost frica atunci ca ar putea sa pice in bratele mele si sa moara. Am chemat salvarea, care a venit cam in 10 minute, si l'au luat cu targa. Era semi-constient. Plangeam si lumea ma intreba daca sunt ruda cu el. Nu, nu sunt ruda cu el, nu stiu cum il cheama. Doar mi'era frica sa nu pice in bratele mele si sa moara.

***

In seara dinainte sa se intample cu Filip, am stat in bucatarie de vorba, si, ascultandu-l, mi se parea ca nu pot sa inteleg cum se simte, ca si cum am fi fost in doua camere diferite, cu temperaturi si presiuni diferite. Mie mi se parea ca mai e mult, ca nu e inca asa de rau si ca, oricum, mai e mult; cred ca in camera lui era alta temperatura si alta presiune.

La fel, acum, in camera in care sunt eu e o temperatura anume, si o presiune anume, pe care ceilalti nu le pot simti. Ei respira relaxat, si in camerele lor e luminat si aerisit, si ei nu inteleg de ce mi'e atat de greu sa respir.

***

In camera mea, in fiecare seara ma pun in pat sa dorm, rupta de oboseala. Apoi sun la salvare, il sprijin pe tata sa mergem sa se aseze pe pat, iar in hol mi se goleste din brate fara cunostinta si eu tip fara glas in timp ce ma lupt sa'l duc in camera si nu reusesc sa'l pun in pat, asa ca ii pun o perna sub cap acolo, langa pat, pana termin de vorbit la salvare.

Cand filmuletul se termina, sun la salvare, il sprijn pe Filip sa mergem sa se aseze pe pat in camera lui; in hol mi se goleste din brate fara cunostinta si eu tip mut si ma lupt sa'l duc in camera lui, si ii pun o perna sub cap, langa pat, pana termin de vorbit cu salvarea.

Cand filmuletul se termina.. sun la salvare si scena se repeta ca un film prost de la cinematograful de arta. Cand ajunge la sfarsit, banda sare si filmuletul ruleaza sub pleoape de la inceput.

In camera mea, temperatura e alta si presiunea e alta, si filmul ruleaza la nesfarsit.

Jumper

Am vazut de curand filmul Jumper. Pe scurt, povestea e despre un omulet darut cu abilitatea supranaturala de a face salturi in spatiu, de a se teleporta oriunde doreste. Totul bine si frumos, pana cand descopera ca este vanat de omuletii rai care nu se pot teleporta oriunde doresc.

De la a avea lumea la picioarele lui, Jumper-ul din poveste se trezeste bagat in corzi, facand salturi dureroase din lume'n lume, de la un soc electric la altul. Lipsit de profunzime, plin de clisee rasuflate si raspunsuri din gama "uite-asa", filmul merita vazut pentru ca si viata e tot un raspuns din gama "uite-asa" sau "de-aia".

Dupa Jumper am incercat si eu faza cu sariturile. Sar din loc in loc, de acasa la birou, in alt loc, in alta banca, in alt oras, tot sar intre lumi, cautand sa scap de muscatura socului electric. Pana acum, singurul lucru care nu se schimba intre sarituri e chiar socul electric, pe care nu reusesc sa-l pierd intre lumi. Schimb lumile care'mi sunt dragi ca sa scap de el, dar doar pe ele le pierd, el ramane.

Vreau sa franez, sa nu-mi mai sacrific lumile ca sa scap de limba lui ascutita. Vreau sa am iar lumea la picioare.