Oameni care se joaca

Nu este vorba de vreun film cu Peter Pan, este chiar o specie de oameni, oameni mari care se joaca. I’am descoperit ieri din pura intamplare. Sunt foarte greu de observat, pentru ca arata si se comporta exact ca oamenii mari obisnuiti.

 

Cum bine stim, oamenii mari obisnuiti se trezesc cu greu dimineata, pornesc morocanosi spre birou sa faca munci care nu le aduc vreo placere. Oamenii mari asteapta cu nerabdare finalul programului ca sa plece spre casa, unde fac alte lucruri pentru ca “asa trebuie”. Oamenii mari gasesc placere in mancat sau, in orice caz, statul sictirit la mese. Oamenii mari se duc la sala pentru ca “asa trebuie”, si in general fac tot felul de lucruri care “trebuie” facute.

 

Ieri am gasit niste oameni mari care se jucau. Se pitisera intr-un frunzis si jucau prinselea cu hartiute, alune si cuvinte. Cuvintele se agatau unele de altele si zburau din mana-n mana, pana se faceau adevarate poezii. Desi specie timida, oamenii mari care se jucau m-au primit si pe mine la joaca, si toata seara am facut avioane din cuvinte care de care mai colorate, unele mai calde si altele mai racoroase. Cu avioanele din cuvinte creponate am survolat campii aurii fara margini si am pufait amintiri care au fost sau ar fi putut sa fie, pana aproape am uitat sa ne intoarcem.

 

Mi-am reamintit de ce vroaiam sa mai stau afara “inca putin” copil fiind. Oamenii care se joaca s-au scuturat bine de frunzis, sa nu-i banuiasca nimeni, si au inceput sa se comporte ca oamenii mari obisnuiti. Ei muncesc acum in cladiri cu oameni mari obisnuiti, facand “ceea ce trebuie”. Pentru ca nimic nu-i tradeaza, nu poti sti cine sunt. Ar putea fi oricine; ar putea fi chiar colegul tau de birou, care roade la exceluri de azi dimineata.