Cateodata tristetea imi umple sufletul, singuratatea si frica de intuneric! Intunericul patrunde adanc in suflet, in mintea mea si creeaza un abis. Cad, ma prabusesc in interior, nebunia pune stapanire in locul ratiunii, e haos, adica nimic!
Si totusi, ceva ma salveaza, imi da putere sa trec mai departe, aduce soarele si sfarseste furtuna din mintea mea. Este iubirea! Iubirea pe care o primesc de la sotul meu, parinti, frate, cumnati, socrii, prieteni, catel...
Va multumesc din suflet celor care sunteti alaturi de mine! Nu stiu ce am facut bine in aceasta lume sa va merit sau poate nu are nimic de a aface cu aceasta lume, poate s-a intors cumva roata dintr-o viata anterioara :), nu stiu!
Va iubesc din suflet!
Iar acolo sus, cineva a avut grija sa se intample asa :)))))
Semnatura,
A friend :)
joi, 26 iunie 2008
vineri, 20 iunie 2008
nu te cred
off, ma supar ca nu gasesc sa va dau sa ascultati melodia lui Andries - "Nu te cred".
Am descoperit-o de-abia azi si o am pe repeat de mai bine de o ora.
Atmosfera ca la Andries, dar parca un pic aparte ma tine de inima si :) poate ma si identific un picut cu .. muza lui.
El este atat de haios in mirarea lui atat de .. barbateasca, cum se uita, cum se intreaba, ce comparatii face. Nu doar melodia, si versurile sunt mortale!
Mi-e oarecum familiar scenariul, stiu cand ma supar ce instrainare se lasa peste mine, incat si eu ma mir uneori, ca si omuletul/Andriesul din cantec.
Atata doar ca nici Andriesul nostru nu se dezice de natura lui de barbat. Anume - avem o femeie, cum procedam? :)
- ieri functiona corespunzator (zambea)
- azi nu mai zambeste. nici nu raspunde. Concluzie barbateasca: Am stricat-o.
- solutie: abort! abort!
Ca sa va faceti o idee despre ce vreau sa spun, am sa va scriu versurile cantecului:
Se uita de sus,
Oare unde s-a dus
Privirea pe care-o stiam?
E altcineva,
Ma tot uit la ea
Si parc-as privi printr-un geam..
Ieri inca-mi zambea
Si iubirea parea
Abia la inceput
Si-acum nici un semn:
I-e fata de lemn,
Parca nici nu ne-am fi cunoscut...
Are vocea la fel,
Putin prea tare nitel
Si totusi ceva s-a schimbat:
Nu vorbeste deloc,
Nu sta la un loc,
E ca un delfin sechestrat,
Nu’mi spune nimic
Si degeaba
O intreb ce s-a petrecut..
Langa mine cand sta,
Dac’o ating tremura
Ca si cum nu ne-am fi cunoscut.
N’am de ce sa mai stau,
Bagajul mi-l iau
Si maine-n alt loc o sa fiu,
Nu las in urma mea
Decat o saltea
Si-un peron totdeauna pustiu..
Si daca ma’ntrebi cum se poate
Sa urasti
Tocmai ce ti-a placut
E usor de ghicit:
Iti alegi un iubit
Si te faci ca nu l’ai cunoscut!
Haios barbatul Andries, copchil si nestiutor ca orice barbat. Mi-ar placea sa'i pot zice Andriesului din cantec ca, daca ar rezista sa treaca martea rece cu furtuna, s'ar bucura de celelalte sase zile ale saptamanii, cu soare si senin :)
Si, ca sa raspund mirarilor Andriesilor cu privire la schimbarile bruste de vreme in dispozitiile muzelor, as zice simplu: "Ei, ce sa fie, you screwed up!"
Am descoperit-o de-abia azi si o am pe repeat de mai bine de o ora.
Atmosfera ca la Andries, dar parca un pic aparte ma tine de inima si :) poate ma si identific un picut cu .. muza lui.
El este atat de haios in mirarea lui atat de .. barbateasca, cum se uita, cum se intreaba, ce comparatii face. Nu doar melodia, si versurile sunt mortale!
Mi-e oarecum familiar scenariul, stiu cand ma supar ce instrainare se lasa peste mine, incat si eu ma mir uneori, ca si omuletul/Andriesul din cantec.
Atata doar ca nici Andriesul nostru nu se dezice de natura lui de barbat. Anume - avem o femeie, cum procedam? :)
- ieri functiona corespunzator (zambea)
- azi nu mai zambeste. nici nu raspunde. Concluzie barbateasca: Am stricat-o.
- solutie: abort! abort!
Ca sa va faceti o idee despre ce vreau sa spun, am sa va scriu versurile cantecului:
Se uita de sus,
Oare unde s-a dus
Privirea pe care-o stiam?
E altcineva,
Ma tot uit la ea
Si parc-as privi printr-un geam..
Ieri inca-mi zambea
Si iubirea parea
Abia la inceput
Si-acum nici un semn:
I-e fata de lemn,
Parca nici nu ne-am fi cunoscut...
Are vocea la fel,
Putin prea tare nitel
Si totusi ceva s-a schimbat:
Nu vorbeste deloc,
Nu sta la un loc,
E ca un delfin sechestrat,
Nu’mi spune nimic
Si degeaba
O intreb ce s-a petrecut..
Langa mine cand sta,
Dac’o ating tremura
Ca si cum nu ne-am fi cunoscut.
N’am de ce sa mai stau,
Bagajul mi-l iau
Si maine-n alt loc o sa fiu,
Nu las in urma mea
Decat o saltea
Si-un peron totdeauna pustiu..
Si daca ma’ntrebi cum se poate
Sa urasti
Tocmai ce ti-a placut
E usor de ghicit:
Iti alegi un iubit
Si te faci ca nu l’ai cunoscut!
Haios barbatul Andries, copchil si nestiutor ca orice barbat. Mi-ar placea sa'i pot zice Andriesului din cantec ca, daca ar rezista sa treaca martea rece cu furtuna, s'ar bucura de celelalte sase zile ale saptamanii, cu soare si senin :)
Si, ca sa raspund mirarilor Andriesilor cu privire la schimbarile bruste de vreme in dispozitiile muzelor, as zice simplu: "Ei, ce sa fie, you screwed up!"
joi, 19 iunie 2008
sunt eu, Fericirea
La multi ani, Fericire!
*pentru cine nu stie ce este fericirea, Fericirea este Neli, cunoscuta si sub pseudonimul Nile. Sa ne traiesti si sa mai dai pe la noi, Fericire :)
vineri, 6 iunie 2008
nuante
in lume sunt oameni de toate culorile. ii vad trecand, singuri sau de mana, trec grabiti in culorile lor. Toti omuletii astia colorati, care imi sunt necunoscuti, imi trec prin fata ochilor ca imagini ale unui film frumos. din aparentele lor imi iau povestile, adesea in alb si negru.
Povestile de la linia de gri sunt rezervate pentru omuletii gri din universul meu cu nenumarate nuante de gri. Acestia nu sunt nici buni, nici rai, nici fericiti, nici nefericiti. Ii cunosc destul cat sa percep nuantele lor de gri. Cand ii vad de mana pe strada, din imaginea lor nu creste o poveste de un alb absolut; cand se cearta, nu apare o poveste negru carbune. Ei sunt pictati in gri deschis, gri inchis, gri metalic, gri sters, gri stralucitor, gri tremurat.
Cel mai ciudat este cand, dintr'o poveste gri de'a mea, un omulet cu minunate nuante de gri, pleaca in lumea mare. O vreme il recunosc cand il vad, ii stiu inca nuantele de gri - gri vesel, gri tremurat, gri soptit. Pe urma, cu fiecare poveste care trece, numarul nuantelor de gri scade. Si, intr'o zi, intalnesc pe strada o pictura in alb si negru, despre care stiu ca a respirat candva nenumarate nuante de gri.
Imi plac personajele alb imaculat si negru carbune. Atat de simple. Atat de straine. Atat de clare. Imi imaginez universul lor, in alb si negru - mai ales albul ma fascineaza. Zambetul inseamna fericire. Sarutul inseamna iubire. Copilul inseamna implinire. In fiecare zi, in drum spre birou, pictez o mie de tablouri in alb si negru, din omuleti alb imaculat si negru carbune, pe care nu ii (mai) cunosc, neavand nuante de gri.
Povestile de la linia de gri sunt rezervate pentru omuletii gri din universul meu cu nenumarate nuante de gri. Acestia nu sunt nici buni, nici rai, nici fericiti, nici nefericiti. Ii cunosc destul cat sa percep nuantele lor de gri. Cand ii vad de mana pe strada, din imaginea lor nu creste o poveste de un alb absolut; cand se cearta, nu apare o poveste negru carbune. Ei sunt pictati in gri deschis, gri inchis, gri metalic, gri sters, gri stralucitor, gri tremurat.
Cel mai ciudat este cand, dintr'o poveste gri de'a mea, un omulet cu minunate nuante de gri, pleaca in lumea mare. O vreme il recunosc cand il vad, ii stiu inca nuantele de gri - gri vesel, gri tremurat, gri soptit. Pe urma, cu fiecare poveste care trece, numarul nuantelor de gri scade. Si, intr'o zi, intalnesc pe strada o pictura in alb si negru, despre care stiu ca a respirat candva nenumarate nuante de gri.
Imi plac personajele alb imaculat si negru carbune. Atat de simple. Atat de straine. Atat de clare. Imi imaginez universul lor, in alb si negru - mai ales albul ma fascineaza. Zambetul inseamna fericire. Sarutul inseamna iubire. Copilul inseamna implinire. In fiecare zi, in drum spre birou, pictez o mie de tablouri in alb si negru, din omuleti alb imaculat si negru carbune, pe care nu ii (mai) cunosc, neavand nuante de gri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
