nuante

in lume sunt oameni de toate culorile. ii vad trecand, singuri sau de mana, trec grabiti in culorile lor. Toti omuletii astia colorati, care imi sunt necunoscuti, imi trec prin fata ochilor ca imagini ale unui film frumos. din aparentele lor imi iau povestile, adesea in alb si negru.

Povestile de la linia de gri sunt rezervate pentru omuletii gri din universul meu cu nenumarate nuante de gri. Acestia nu sunt nici buni, nici rai, nici fericiti, nici nefericiti. Ii cunosc destul cat sa percep nuantele lor de gri. Cand ii vad de mana pe strada, din imaginea lor nu creste o poveste de un alb absolut; cand se cearta, nu apare o poveste negru carbune. Ei sunt pictati in gri deschis, gri inchis, gri metalic, gri sters, gri stralucitor, gri tremurat.

Cel mai ciudat este cand, dintr'o poveste gri de'a mea, un omulet cu minunate nuante de gri, pleaca in lumea mare. O vreme il recunosc cand il vad, ii stiu inca nuantele de gri - gri vesel, gri tremurat, gri soptit. Pe urma, cu fiecare poveste care trece, numarul nuantelor de gri scade. Si, intr'o zi, intalnesc pe strada o pictura in alb si negru, despre care stiu ca a respirat candva nenumarate nuante de gri.

Imi plac personajele alb imaculat si negru carbune. Atat de simple. Atat de straine. Atat de clare. Imi imaginez universul lor, in alb si negru - mai ales albul ma fascineaza. Zambetul inseamna fericire. Sarutul inseamna iubire. Copilul inseamna implinire. In fiecare zi, in drum spre birou, pictez o mie de tablouri in alb si negru, din omuleti alb imaculat si negru carbune, pe care nu ii (mai) cunosc, neavand nuante de gri.