De-abia te puteam vedea printre lacrimi si nu ma puteam dezmetici sa te iau in brate. Stiam tot ce s-a intamplat, stiam cum mi te-au luat si cum mi te-au dus asa departe si sus.
Si parca mi-era frica sa ma las sa cred ca ar putea fi adevarat, ca s-ar fi indurat si mi te-ar fi dat inapoi, ca ar fi acceptat ca totul sa fi fost doar un vis.
Si eu sa iti par doar un omulet speriat de un vis trecator, pe care sa nu-l fi trait zile zile la rand si care sa nu-mi fi otravit somnul de dormit si aerul de respirat.
Si nu-mi amintesc, pui, decat cum mi se scufunda stomacul, si zambetul tau luminos.
4 comentarii:
Visele si amintirile sunt tot ce nu ni se poate lua in viata. Pastreaza-le mereu vii in sufletul tau. Nu lasa pe nimeni si nimic sa iti ia asta.Niciodata.
Nu pot sa stiu cum e sa simti ce simti tu. Nu cunosc acest tip de durere, insa il simt putin in cuvintele tale. Imi transmit lacrimile pe care le-ai plans pentru nepotica ta, pentru sora ta si pentru nedreptatea care s-a intamplat...
Capul sus. Ea e bine acolo unde e. :) Si nici nu e singura.
@e.adam: eu sper in mai mult decat amintiri, dar mai am de asteptat pana atunci.
@tomata cu scufita: iti multumesc! si eu ma consolez cu gandul ca sunt impreuna, si stiu ca am sa le revad. Pana atunci insa.. binele si raul mi sunt cam incetosate.
@Cora:Pana atunci incearca sa faci ceva bun si pentru tine nu doar pentru cei din jur.Astfel vei avea ce sa povestesti si sa le faci sa fie mandre de tine.
Trimiteți un comentariu