Am gasit

Am plecat obosita de la birou, cu cifre bazaind zgomotos din aripi ca un nor de musculite in jurul capului. Abia imi vedeam calea de musculitele zgomotoase cu virgule si procente care imi zburau prin fata ochilor. Uitasem de tine. Uitasem si de mine.

Am pasit pragul copii. Uimita de casa vrajita in care m-ai dus, mi-am uitat musculitele afara. Am uitat sa-mi fie somn, si te urmam ca in vis printre carti si ceainice si cescute.




In povestea asta, eram toti copii si radeam cum rad copiii. Era liniste si noi chicoteam vinovat, sa nu facem prea mult zgomot.

Si aveam un balansoar magic, care se oprea numai cand ma aplecam sa gust ceaiul, si apoi pornea din nou. Uitasem sa imi fie teama si eram o gheisa fermecatoare, picurand pe sub gene povesti cu dragoni si samurai. Paseam in varful picioarelor, sa nu ne trezim din poveste, plutind printre pernute de catifea, oglinzi si flori albe.




Ceaiurile erau dulci si aromate, cu ananas si petale de floarea soarelui. Iar noi, copii, beam din fiecare cu randul. Pe pereti erau tablouri cu omuleti perechi, cu mosuleti cantatori la nai si femei desenate ca cele arabe. Am fi putut sa jucam sah sau sa pictam sau pur si simplu sa motaim pe canapelele moi.

In casuta magica, ai putea sa te joci luni intregi fara oprire. Dar ceaiul si linistea si balansoarul ne-au furat si am uitat sa mai vrem sa jucam si altceva in seara aceea.

Cand s-a facut noapte de tot, din ceainic nu mai curgea liniste si a trebuit sa ne facem iar mari si sa ne trezim la musculitele noastre.



Povestea ce v-am zis-o nu e din Narnia, e chiar o poveste adevarata, iar locul exista cu adevarat cand am fost acolo.