Craciunul nu va mai veni niciodata

Mi-e dor sa plang. Au trecut aproape patru ani, care se simt de parca ar fi fost ieri si totusi acum o vesnicie. Ziua cand pentru noi n-a mai fost lumina parca a fost un vis urat, nu avea cum sa ni se intample noua asa ceva.



E o poveste de groaza dintre cele mai rele, pe care le spun oamenii iarna, adunati in fata bradului, zgribulind unii in altii. Numai ca povestile de groaza, din cele rele, care se spun in fata bradului, au limitele lor: se termina si oamenii stiu ca e doar o poveste, se iau in brate si se bucura ca se au unii pe altii. Sau se intampla minuni de Craciun si eroii din poveste scapa vii si nevatamati, mai bine decat erau inainte.

Numai povestea asta nu isi mai schimba deznodamantul. Zilele curg inainte, una cate una, in aceeasi realitate absurda, ca un pickup stricat, care repeta mereu, fara sens, aceleasi versuri, fara sa poata merge mai departe.



In lipsa de alternative, ne lasam dusi de inertie: stim ca zilele succed noptilor, ca noaptea se doarme, ca ziua se merge la birou, ca la glume se rade, ca iarna se da ceasul inapoi. Toate astea insa nu mai au substanta. Ne trezim dimineata si plecam din casa, iar gestul e golit de sens; ne miscam cu nesiguranta, ca si cum nu stim ce altceva am putea face.

Radem la glume, si in piept simtim cum fetele ne sunt rigide, si zambetele dor. Vrem sa credem, sa ne bucuram de ceea ce avem, sa iertam, dar adevarul e ca suntem ca niste clowni: pictati si falsi, jucand roluri penibile intr-un scenariu absurd.

Iarna e doar rece, iar Craciunul o festivitate falsa, lipsita de miracole. Nu tort si dans, ci coliva si marmura rece ai vrut pentru noi. Pomana pentru straini si un "ai grija de tine" spus tremurat si cu teama oricand cineva pleaca. Filme care se deruleaza fara oprire in spatele pleoapelor si povestile de groaza pe care le ducem cocarjati in spinare. Asta ai vrut pentru noi.

Nu reusesc sa inteleg cum ai putut sa iei intr-o clipa toata caldura din lume si zambetele calde care imi lipsesc acum; si sensul lumii si odihna pernei si frumusetea Craciunului si increderea din inima si linistea dintre tample.



Si lacrimile mi le-ai luat, sa nu pot sa plang impietrirea din piept. As vrea sa pot sa plang ghemul din gat care ma sufoca, si neputinta si nedumerirea tampa in care traim zi dupa zi.

Craciunul nu va mai veni niciodata.