Doruri

Am plecat de acasa sa-mi traiesc aventura vietii la ESMT Berlin. Am vazut locuri de necrezut, viata mea e toata in limbi straine, si traiesc inconjurata de omuleti din toate colturile lumii. Nu prea e timp sa realizez lucrurile incredibile care ma inconjoara. Mi se pare nedrept sa scriu despre cate un gand trist, cand ma inconjoara atatea bucurii.


Dar mi se mai face dor de Filip si de fetele mele. Imi mai amintesc ce am patit acum un an jumate, de multe ori fara sa vreau imi amintesc, si filmuletul ruleaza iar si iar. Cum a fost, ce a zis, de ce a zis, ce am facut, de ce am facut asa, de ce n-am facut altfel, cum a fost posibil sa fie asa, cum de mi s-a intamplat mie asa ceva. Mi se pare nedrept sa scriu, mi se pare nedrept si sa mi se intample asta. Poate o trece. Sau poate n-o sa treaca si o sa mai albesc cate o noapte, oricum ceva s-a dus de rapa pentru toata lumea in noaptea aia.

ce ne roade si ce ne seaca

Ma seaca azi tara mica Romania. Mica nu ca populatie, nu ca intindere. Mica cu capul plecat, cu umerii umiliti si multe cacofonii. Ne plecam in fata altora si ne scuzam si in fata cuvintelor din propria limba. Ne cerem scuze tuturor, ne ferim, stanjeniti, din drumul celor mari. Azi ma roade ca noi mergem cu capul plecat si ceilalti, care se dau superiori, ne trateaza cu superioritate. Sa traiti si sa ne fie cu iertare!

Ciudatenii berlineze

Spiritul meu de observatie nu atinge, de obicei, cote astronomice. Drept urmare, lucrurile pe care le observ sunt cele evident uimitoare.

In Berlin primul lucru pe care l-am observat cu uimire au fost omuletii cu bere in mana. Un tanar statea rezemat de usa in metrou, cu o bere in mana. M-am gandit ca saracul, proaspat divortat, isi cauta alinarea in alcool. Apoi insa au urcat alti tineri cu bere in maini. Si apoi tinere cu bere in maini. Si chiar o tanara singura cu bere in mana. Sa bei singur in metrou mi se pare expresia pura a singuratatii si tristetii. Sa bei singur in metrou in timpul zilei e de'a dreptul jalnic. Dar aici se poarta.

Oamenii merg pe strada cu berea la vedere. In schimb, cand cumpara un buchet de flori, acela e ambalat in hartie mata, nu cumva sa se vada vreuna dintre flori. Deci cu berea goala nu e rusine, cu florile insa da. Nu am inteles treaba asta cu ambalatul florilor.

Si, ca sa zic si despre cele bune, am realizat dupa o vreme, ca nu claxoneaza nimeni. E liniste. Nu latra cainii, arareori plange vreun copilut. Fata de lumea pe care o stiam eu, de pe strazi lipsesc hartiile si gropile.

In plus, orice nouvenit se descurca pentru ca fiecare statie de autobuz/metrou/tramvai are afisate harti si orare precise. La metrou si la majoritatea statiilor de autobuz sunt afisaje electronice pe care poti vedea in orice moment in cat timp soseste urmatorul metrou/autobuz si in ce directie merge.

In plus, de curand a venit si primvara-vara :)

De ce se moare in Romania

Nu, nu este un post despre (ne)siguranta rutiera, desi ar putea foarte bine sa fie.

Pe scurt, anul acesta il petrec in Berlin, ca m-am fericit cu bursa la MBA. Dar despre asta in alt post, aldata.

Cum ziceam, aici in Berlin mi-am gasit si eu cazare precum studentul strans la punga, mai la periferie. E o zona linistita, ziua e frumos. La lasarea intunericului, desi luminata pe alocuri, zona e cam prea linistita pentru plimbari. S-a mai intamplat sa plec dimineata foarte devreme sau sa vin seara tarziu, si am o strangere de inima. Nu ma tem de vreun zmeu care sa sara din tufisuri, cat ma tem sa nu ma trezesc brusc inconjurata de o haita de caini. In Romania asa este. Tabara haitele cand trec masinile. Tabara cand te plimbi cu bicicleta. Tabara daca alergi dupa autobuz. Tabara daca te sperii de ei si dai sa fugi. Tabara daca iesi la plimbare cu chow-chow-ul in lesa. Tabara daca e prea devreme dimineata sau daca e liniste si s-a mai lasat si intunericul. Culmea! de cand am venit aici n'am zarit labuta de maidanez.

Intr'o zi, pornind spre scoala, am vazut in capatul strazii un om care facea ceva, aplecat langa un caine. Mi'am zis: Aha, deci si la ei se hranesc maidanezii pe strada!!! Insa cand m-am mai apropiat am vazut ca respectivul catel era in lesa, iar omul se aplecase sa colecteze rezultatul plimbarii (ca aici nu se lasa la locul productiei).

In concluzie, sa vina caldura ca o dau pe jogging.

Acestea fiind zise, in seara asta stateam si eu ca omul pe net (netul aici e mult mai prost decat in Romania, ca sa se stie cum sta treaba privitor la curgerea laptelui si mierii). Si zic sa mai deschid mediafax sa vad ce o mai fi pe acasa. O mai ninge? O mai ploua?

Nu zice daca ninge sau ploua. Zice ca haitele tabara si n'are cine sa se ocupe de asta. Zice ca se duce omul la munca si il mananca cainii de viu. Zice ca o viata inceteaza violent si n'are cine sa vada.

As plange si as pedepsi. Sa plateasca! Sau si mai bine, vorba lui Istodor: SA MOARA! Dar ei nu vor plati si nici nu vor muri. Vom plati noi. Daca familia femeii da statul roman in judecata, nu ei vor plati, ci tot noi.

A nu se intelege ca nu iubesc animalele. Am salvat si noi animalute si le'am dus la curte. Imi sunt foarte dragi si nu au, saracele, nici o vina, ca nu au stapani si ca traiesc abandonate pe strazi. Ca mor de foame in adaposturi sarace. Ca sunt calcate de masini. Ca sunt otravite. Ca sunt batute. Chiar e moartea o soarta mai rea decat aceste lucruri?

Nici noi nu avem nici o vina. Ne platim taxele. Nu cerem mare lucru, doar sa putem merge la serviciu chiar daca e dimineata devreme si sa ne putem intoarce chiar daca e seara tarziu, sa ne putem trimite copiii la scoala, sa ne putem plimba cu bicicletele.

O femeie a fost sacrificata pentru ca problema cainilor maidanezi sa se rezolve. Ca in negurile vremurilor, cand era seceta si mai sacrificau pe cate unul ca sa mai si ploua. Sa vedem daca pentru seceta Romaniei o viata sacrificata este suficient. 

Din viata mea la MBA (Fresh start)

It’s already almost three weeks since the MBA programme started and it feels like a rollercoaster.