ca mi'e dor de ele.
ca mi'e sila de tragicul situatiei, de tam-tam-ul si circul care se face.
ca mi'e sila de noi si manifestarile noastre penibile.
ca am obosit sa imi tot inventez scuze pentru a merge inainte.
ca nu pot sa plang. si cand pot sa plang, ma simt mai bine (nu mai rau)
ca mi'e sila de viata asta care merge inainte orice ar fi.
ca mi'e sila de penibilul meu cand strig in gura mare in lume ce am pierdut. si lumea nu stie, nu intelege, clasifica totul in categoria "asa e la noi".
ca nu stiu cum sa continui. nu stiu de ce sunt asa disperata sa continui. poate pentru ca nu stiu nici cum sa stau pe loc.
mi'e dor de ele. egoist. pentru mine. am momente cand uit si ce a fost, si ca poate sunt acum intr-un loc mai bun si as vrea doar ca ele sa fie aici. o vorba de la sora mea mai mare, un sfat cum numai ea stia. o imbratisare de la aia mica. sa'mi zambeasca cu gropite si sa zica ca ea dorme cu mine.
lumea asta fara ele ma strange, e mai mica, mai rea si mai rece si mai ales mai falsa. pretinde sa ma comport ca si cum nu s-a schimbat nimic.
2 comentarii:
Cuvintele sunt de prisos... E foarte greu sa consolezi pe cineva in conditiile astea, din pacate.
Citesc acum o carte despre viata de dincolo (si nu numai). Nu stiu, poate te-ar putea ajuta sa accepti mai usor. Sau poate nu...
Se numeste Acasa cu Dumnezeu - Neale Donald Walsh si e aparuta la Ed. For You. De acelasi autor am citit si mi-a placut enorm "Conversatii cu D-zeu" 3 volume.
Te imbratisez cu drag.
draguto, foarte multumesc! Cred sincer in viata de dincolo (nu ca sa ma consolez, ci chiar cred). Altfel...chiar nu as mai gasi rost pentru nimic.
Eu citisem Viata dupa viata, am sa caut si ce imi recomanzi tu.
Pupici
Trimiteți un comentariu