Ne luam cu viata de fiecare zi si uitam de visele noastre. Dar visele ne gasesc si ne urmeaza, ne cheama discret de pe o frunza, dintr'o culoare sau dintr'un zambet familiar. Si daca strangem ochii bine bine, ca sa nu le mai vedem, ne apar intr'o zi in fata cand nu ne asteptam.
Nu putem renunta la vise pentru ca visele nu renunta la noi. Visele nu ne uita..
PS: Multumesc, Mihaela, ca mi'ai adus visul inapoi!
2 comentarii:
Uneori devenim orbi daca stam prea mult cu ochii inchisi.Si ma bucur ca ti-au revenit visele.Nu le lasa sa plece.
Sunt vise si vise. Cele provocate de bioritmul nostru cotidian sau cele nascute in sufletul nostru. Vise pe care uneori, la lumina zilei le uitam. Altele pe care le tinem ascunse o viata intreaga , fara sa le permitem sa infloreasca. Din varii motive.
Visele mele cele mai dragi sunt cele pe care le pot descifra, le pot intelege si mai ales le pot implini. Sa fie asta doar o dovada de pragmatism? Sa nu fie posibila o asemenea alaturare de termeni? De fapt intreb si eu ca sa nu ma pierd pe un drum fara tinta: ce un vis?
Trimiteți un comentariu