Mica trilogie - doua carti (II)

Am cateva povesti sa va spun. Vreau sa va povestesc despre doua carti, despre o calatorie in trecut si despre un taram fermecat in care ma regasesc uneori - o mica trilogie am putea-o numi.

Astazi am sa va spun povestea celor doua carti.

Am redescoperit in ultima vreme placerea cititului. Nu, nu am avut mai mult timp liber decat de obicei, insa cartile bune sunt greu de lasat din mana.

Prima carte, despre care am scris un picut mai devreme o mini-recenzie in limba engleza, se cheama The Unseen. Povestea ei porneste de la situl thomasnelson.com. L-am gasit intr-o zi din intamplare, nici nu mai stiu unde. Si ziceau omuletii ca au ei un program, si daca sunt de acord sa va povestesc despre cartile ce le citesc de la ei, le pot avea gratis. Sigur, selectia nu e prea vasta (au multe carti, dar majoritatea sunt cu bani). Insa pana acum am citit de la ei o carte de dezvoltare personala si acest roman The Unseen.

Mi-a placut The Unseen, despre un baiat crescut orfan prin sistemele de ventilatie ale cladirilor. Intra el intr-o mare incalcitura de aventuri si peripetii, il fugaresc toate gruparile obscure si periculoase din lume, incat greu de crezut sa mai scape cu viata pana la final. Ce mi-a placut cel mai mult insa au fost trei lucruri:

1. Omuletul nostru isi petrece viata spionand nevazut vietile omuletilor care lucreaza in cladiri publice. Urat, urat, si totusi foarte interesant si intr-o oarecare masura voyeuristic, incat te-ai lua cu firul povestii si ai uita sa-l mai judeci pe omulet. Dar, e adevarat, urat din partea lui. In ochii mei s-a izbavit insa pentru ca, atunci cand, in spionarile lui, a descoperit un complot criminal, a facut tot ce a putut sa il opreasca.
2. Din cand in cand, in minte ii revine hipnotic, precum un theme song, expresia Humpty Dumpty had some great falls..
Buna expresie, m-am identificat bine cu ea, incat si acum cand ma simt in incurcatura, o voce mica imi sopteste in ureche: Humpty Dumpty had some great falls..
3. Omuletul nostru se trezeste la un moment dat fata in fata cu temerea lui cea mai mare. Este chiar el insusi.

A doua carte m-a fugarit o vreme pana sa ma prinda. Mi-a dat o prietena un mail in care mi-o recomanda; apoi mi-a mai recomandat-o cineva. Titlul suna a carte de pitzipoanca pentru care apa calda abia se inventeaza: Mananca, Roaga-te, Iubeste. Nici coperta nu ma incuraja mai mult: titlul scris cu litere din margelute cu ciucurel la capat si din floricele..


Cand am ajuns pe taramul fermecat, m-am trezit cu cartea in brate. "Ti-o imprumut, mi-o dai inapoi cand vrei tu, dar trebuie sa o citesti." Bine, bine.. mi-am zis, e bine sa am ceva de citit in tren. Eram intrigata, ce e cu secta asta? Si.. recomandarile veneau de la surse de incredere. O fi ceva..

...Era ceva. Si eu am insistat deja sa o citeasca omuleti dragi mie, care au nevoie de ea. Este povestea unei omulete simple, scolite, care isi ia inima in dinti sa isi caute viata pe care si-o doreste. Sacrifica in schimb totul: nu doar bani, ci confortul pozitiei si conformitatii sociale care sunt atat de greu de realizat. Si mai bine, povestea e cu final fericit.

Eroina noastra pleaca in lume, se duce sa vada Italia, India si Indonezia. Si povesteste aventurile ei in cuvinte simple, in timp ce le traieste, cu aceleasi intrebari pe care mi le-as pune si eu si poate orice alt omulet. Nu e o inteleapta, o erudita care isi primeste solemn experientele. E femeia simpla, sunt eu, impiedicandu-ma stangaci in miscari, tematoare de ridicol si penibil, cantarind critic situatiile.

Este o carte de care nu m-am putut dezlipi, si cele mai enervante momente au devenit cele in care trebuia sa o inchid ca sa cobor din metrou, iar cel mai important motiv pentru care imi doream sa fie iar 17.30 devenise cartea asta.

Ce e asa tare la ea?

Pai.. la pagina 27 veti gasi oarece definitie a dependentei in dragoste, am gasit-o reprodusa pe un blog. Mie mi-a sunat familiar..

Apoi, in Italia, pofta ei de viata si de mancare buna.

Apoi, in India, lupta ei cu propriile ganduri. Cat de greu e sa faci vocea mica din capul tau sa taca o clipa? Cat suntem de susceptibili la stimuli, cum un gand ne bazaie ca o musca si ne strica toata voia, cum permitem unor circumstante externe neinsemnate sa ne dicteze dispozitia si viata?.. Cat e de greu sa te autodisciplinezi, sa preiei controlul asupra propriei persoane, asupra propriilor ganduri, asupra propriei vieti? Ajunsa aici am gasit punctul de legatura intre cele doua carti pe care - coincidenta! - le-am citit in aceeasi perioada: cel mai puternic oponent al tau esti tu. Daca poti domina sinele, daca poti dicta tu cum sa iti fie viata, nu sa lasi viata sa dicteze cine sa fii tu, aceea este adevarata putere si adevarata libertate.

Indonezia ii aduce reconcilierea intre cele doua extreme: exuberanta Italie si India sacru-austera.

Un an de ucenicie intru ale sinelui o maturizeaza si ii preda haturile propriului destin. A facut sacrificii pentru anul acela, a dat tot ce avea si a pasit in necunoscut. E doar un an, insa in care a castigat enorm.

Ne petrecem viata in scoli si conventii sociale, cautam sa fim parte din sistem, sa avem aprobarea societatii. Este punctul din care porneste povestea ei: era o femeie de cariera, casatorita si instarita. Urma sa continue cu copii, binefaceri, pensie.. Dar ea s-a oprit un an, sa se vada pe sine si sa hotarasca ce isi doreste.

Intre atatia ani de scoala, intre atatia ani de program de la 9 la 6, intre atatea conventii sociale, ce ar insemna pentru tine un an dedicat propriei persoane? Un an in care sa te asculti si sa te urmezi?

Stiu ca nu veti putea sacrifica totul sa porniti catre Italia, India si Indonezia, cum nici eu n-am indraznit. Dar cititi cartea. Neaparat.