Este o carte despre care nu m-am hotarat ce sa cred. De cand m-am apucat de ea, mi-a ocupat gandurile si mi-a impregnat pielea cu perspectiva si tonalitatea ei, incat acum nu-mi regasesc propriul stil de a scrie, asa ca am sa risc sa va scriu in stilul cartii (sau al autoarei, Rose Tremain).
Nu mi s-a dat ocazia sa ma atasez de un singur personaj principal, si prin prisma lui sa judec lumea. Nici povestirea nu e la persoana a treia, ci mai degraba sunt pagini din jurnalul diferitelor personaje, ale caror destine se intretaie la un moment dat.
Neafiliata vreunui personaj anume, am privit lumea prin jurnalul fiecaruia, intelegandu-i motivele, temerile si sperantele. Povestea nu e organizata cronologic, si unele sectiuni se deruleaza in trecut. Chiar ma gandeam ca s-ar putea face un film dupa aceasta carte, cu planurile ei suprapuse si personaje multiple, fiecare cu lumea lui.
Privind prin ochii fiecaruia, ti-e greu sa il judeci pe regele agasant-perfectionist, sau pe consoarta adultera, sau pe tanara timida sau pe copilul cu mintea ratacita. In schimb, ajungi sa il intelegi pe fiecare, sa ii justifici actiunile, sa iti doresti ca la finele cartii si acest personaj sa fie bine.
Sunt in carte si vreo doua personaje negative, amandoua care exercita vraji neintelese asupra mintilor barbatilor. Unul dintre ele, Kirsten, il subjuga pe rege; cu toate acestea, n-am putut sa o urasc prea tare, pentru ca nu se minte ca e buna si virtuoasa, ci e constienta ca e rea, si recunoaste ca e usuratica si fermecata de lucrurile exorbitante. Celalalt insa, Magdalena, inlocuitoarea mamei perfecte care a murit tanara, are un aer mult mai malefic, si exercita inrobire in masa asupra a tot ce e masculin in gospodarie. Ii inteleg temerile care ii justifica actiunile, dar comportamentul ei crud fata de un copil m-a determinat sa o trec definitiv si irevocabil la personaje negative.
Marturisesc ca m'am simtit un pic usurata sa descopar si un personaj aproape pur negativ (tot mi-a fost mila de ea de cateva ori). Personajele negative sunt importante, au rolul lor de a echilibra lumea. Fara ei, lumea nu poate fi in alb si negru, ci doar in nuante confuze de gri.
Sunt interesante si personajele protejate, tot in numar de doua. Este vorba de doi copii: Bror si Marcus. Bror sufera de dislexie si efectele ei asupra lui intr-o lume in care dislexia nu este cunoscuta. Marcus este un copilut chinuit, care, in circumstante foarte grele, se retrage in lumea lui din ce in ce mai adanc, incat am suferit cateva zeci de pagini bune de teama ca el ar putea ramane pierdut pentru totdeauna. Desi Bror si Marcus sunt personaje slabe, care se confrunta cu mari dificultati, tocmai nevoia lor de protectie joaca un rol important in carte. Vulnerabilitatea lor atrage protectia si angajamentul unor personaje puternice, iar relatia asta exercita asupra personajelor puternice o influenta definitiva.
Probabil ar trebui sa vorbesc si despre personajele principale, insa imi vine greu. Desi in carte m-am atasat foarte mult de ele si am tremurat pentru ele, acestea sunt construite mai simplist. Binele e lipsit de complexitati si intrigi.
Mi-a placut in carte atmosfera conjuratoare. Cuvintele folosite, descrierile si caracterul personajelor - toate conspira la conturarea unei lumi vrajitoresti. Intr-o asemenea lume, poti visa o muzica divina care te poate innebuni si duce la mormant; poti, prin Marcus, sa comunici cu orice vietate; poti sa te indragostesti si poti sa te eliberezi din sclavia dragostei.
Marcus mi-a adus cele mai placute surprize, definind Disperarea ca pe un sat, iar "Dincolo de disperare" ca pe o vale pustie. Mi-a placut definirea starilor ca niste locuri. Marcus e doar un copilut, invata mai greu, insa pentru mine e un mare vrajitor.
Suspansul cartii e putin cam mult prin comparatie cu rezervele mele de rabdare, drept urmare am fost adesea tentata sa citesc ultimele pagini, sa vad cum se termina. Cartea nu m-a dezamagit. Din punctul meu de vedere, titlul subestimeaza cartea.
Multumesc colegilor mei, care mi-au deschis fereastra catre lumea asta magic-vrajitoreasca, desi lipsita de vraji. Deschid oficial lista de inscrieri pentru imprumut intru citirea cartii :)
PS: In ciuda atator concluzii sforaitoare, cred ca merita mentionate si descrierile aventurilor consoartei regale, presarate cu batai pasionale cu franjurii de la draperiile palatului, asta prin anii 1600 (si unii o considera pe Mihaela Radulescu curajoasa).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu