Mica trilogie - Radacini (III)

Am cateva povesti sa va spun. Vreau sa va povestesc despre doua carti, despre o calatorie in trecut si despre un taram fermecat in care ma regasesc uneori - o mica trilogie am putea-o numi.

Astazi am sa va spun povestea calatoriei in trecut, sau a radacinilor mele.

De Craciun am plecat hotarata sa-mi vizitez bunicii si nasa de botez. Desi nu ii vazusem de ceva timp (pe bunici de cateva luni, iar pe nasa de botez de vreo 10 ani), simteam nevoia sa ii vad si sa mai stau cu ei la povesti ca-n vremurile bune.

Dupa ce am aplanat abil o analiza in profunzime cu privire la statutul meu social, au inceput sa curga povestile. Ca in vremurile bune. Trebuie sa mentionez ca bunicii mei din partea mamei - singurii pe care i-am cunoscut - au avut un rol foarte important in copilaria mea. Am crescut aproape numai langa ei pana cand m-au dat la scoala, si ii asociez cu toate aventurile copilariei.

Mamaia ne facea mereu mici placeri, cum ar fi faimoasele " ma-ta mare", niste gogosi cu zahar pe care le mancam fierbinti noi, surorile, impreuna cu verisoara noastra si ce copii se mai aciuau prin curte. Tataia ma lua cu el la pescuit, si noapea sa pazim santierul; si mie imi placea mult, caci nu aveam chef de dormit, iar stelele erau asa de frumoase. Il asteptam pe tataia in fiecare zi cu mare nerbdare sa vina de la fabrica cu paine calda si lapte, si ne bucuram de venirea lui cum nu m-am mai bucurat de nimic de ceva vreme..



Vara, eu, sora si verisoara mea, ne urcam pe garaj, lipaiam pe acoperisul incalzit de soare, si culegeam strugurii din via care se urcase pana sus.

La tara mi-am castigat primul venit. Mi s-a pus mie pata sa imi castig eu banii mei, si m-am dus cu alti copii sa muncesc la un om in sat, sa scot bulbi de lalele din pamant cu tesla, pentru rotatia culturilor. S-a rugat bunicul de mine cu cerul si cu pamantul, mi-a oferit de trei ori banii pe care ii luam acolo, numai sa stau in curte. Dar eu nu si nu. Si m-am dus multe zile, ma trezeam dimineata foarte foarte devreme, iar banii luati ii strangeam intr-un pahar de inghetata si, mai ales, nu ii cheltuiam.


Imi placea sa ud via (mai putin radacinile si mai mult strugurii. Aveam o capra, Stela, pe care o duceam la pascut; imi luam cu mine si cate ceva de citit; si Stela intotdeauna gasea cartile mele mai gustoase decat frunzele pe care i le recomandase mamaia :) Mergeam la garla toti copiii ciorchine, si eu puteam sa stau cu sora mea si cu copiii mai mari.


Mergeam la toate deniile impreuna cu alti copii, iar de Paste mergeam impreuna cu bunica la biserica, si popa ma punea sa citesc din cartea aia mare, si toata lumea tacea si asculta. Si stateam toata noaptea la biserica, si pe urma ne luam la intrecere cu ouale vopsite, si il mai prindeam pe vreunul trisand cu oul de lemn.



De Craciun ne adunam toti si mergeam cu uratul, iar mamaia cocea cate ceva bun, si astepta colindatorii cu covrigi calzi si mere. Erau troiene de zapezi, si noi ieseam cu sania la joaca. Ma faceam leoarca la picioare in cizmulitele de cauciuc pentru copii de pe vremea lui Ceausescu, dar nu-mi venea sa las joaca si sa ma duc in casa. Si unchiul meu ma lua in brate si ma tinea deasupra sobei sa ma incalzesc.

Bunicul taia porcul, si arunca pe el niste paturi; atunci eu si surorile mele ne urcam pe el calare, si parca asta era semnul ca a venit Craciunul.

Asta era universul copilariei mele, in care nu ma plictiseam niciodata, in care nu trebuia sa ma duc undeva in fiecare zi dupa un program anume. Copilaria e un loc din care nu mi-am dorit sa plec, si unde era doar viata si joaca.




Va spuneam ca, de Craciunul acesta, m-am asezat cu bunicii mei la povesti. Nu prea vorbesc ei despre trecutul lor, insa mie mi se pare fascinant. Am mai auzit franturi, dar vroiam sa stiu mai mult. Si asa am aflat ca tatal bunicului meu a fost haiduc, ca tatal bunicii mele a facut o matrita de bani care si-a gasit sfarsitul intr-o fantana (matrita, nu strabunicul), ca stra-strabunicul meu din partea bunicii stapanea mari intinderi de pamant.



Astea sunt povestile cu care m-am incalzit de Craciun. Am sa le mai ascult cand merg la bunici, si sa mi le pastrez undeva scrise cu detalii si date, si sa le dau mai departe. Sunt lucruri frumoase si adevarate, care nu trebuie date uitarii; si oricum, eu cred ca nimeni nu trebuie sa uite ca vine de undeva si de unde anume.