fabula cu scorburi

Simt sub scoarta cum isi face loc un pui de scorbura. Ma jeneaza, asa mica cum e, ca e intunecata si goala. M-am tratat cu soare si fotosinteza si ce au gasit mai bun radacinile mele. Dar simt scorbura cum isi face drum pe sub scoarta mea. Nu vreau sa am scorbura, goala si intunecata. Vreau sa simt plinatate si lumina.

Pentru ce vietate o veni puiul de scorbura sub scoarta mea? Cine stie ce plasmuiri exilate din povesti va adaposti? Poate ca scorbura intunecata vine ca sa imi aduca cu ea animalutul pereche, cu care sa impart noptile viforoase de iarna.



Scorbura isi croieste drum de sub scoarta mea, si imi e mai greu acum sa ma concentrez pe fotosinteza. Simt, in schimb, intunericul si neplinatatea scorburei.



Am fosnit din frunze, am gandit pozitiv, mi-am intins crengile catre soare, dar scorbura tot cu mine este. Daca sunt atat de copaca incat nu pot fugi de ea, nici nu o pot lasa in urma, ce pot sa fac decat sa mi-o asum? E scorbura mea; tine de mine si imi apartine ca si pamantul de la radacini si roua dimineatii. E intunecoasa si goala, dar fara mine nu ar fi nimic (ati mai auzit de scorbura fara copac?).

Imi asum deci scorbura goala si neagra, si astept sa vad ce noua viata si ce noi povesti imi va aduce.

Placeri Yang

Azi am avut zi de incarcat bateriile. In viziunea mea, asta decurge cam asa:

Dormit tarziu de dimineata, si implicit incalcarea unor promisiuni facute unei persoane foarte importante. Dat fiind ca persoana in cauza sunt chiar eu, ma voi ierta. In acelasi timp ma pot bucura de libertatea de a ma razgandi si de a ma razvrati impotriva programului soldatesc pe care persoana importanta (tot eu adica) mi-l facuse pentru duminica dimineata.



Mi-am comandat pentru astazi niste soare, care imi lipsea deja de ceva vreme. Cand mi-a sosit comanda, am iesit sa-l vad si sa il miros; primavara miroase bine. Au inflorit cativa copacei si tufisurile alea galbene dragute.



Am facut o mega-plimbare de om cu pofta de viata. Am inclus in plimbare si vreo doua magazine cu haine, insa restul am ocupat-o cu plozi blonzi si ranjiti, cu iarba verde, cu lac, cu catei cu chef de joaca si copiluti indragostiti. A fost soare frumos. Prietena mea (caci nu se poate incarcare de baterii fara o prietena) mi-a spus povesti de dragoste, am despicat firele in patru, am luat decizii si am facut planuri. Si am mancat paste carbonara. Si pe urma ne-am mai plimbat o data.

Ajunsa acasa, am completat cu un tratament spa. M-am rasfatat cu creme de toate felurile. Nu apucasem sa exersez manusile si sosetele mele de hidratare; ca atare, le exersez acum. Va scriu cu manusile in maini si ma simt usoara, relaxata si radiez de energie pozitiva. Si miros a scortisoara.



Dau oficial startul unei noi primaveri!

Scrisoare cu dor

Puiut, mi-e dor de tine. Si nu doar atat. Te iubesc si imi lipsesti si ma doare si ma simt vinovata si uneori cred si alteori ma lupt sa cred si totul e aiurea.

Incerc sa nu ma mai gandesc la ce s-a intamplat; incerc sa ma gandesc la tine ca si cum esti acasa la tine, cu Jessy si cu Lizi. Si uneori imi iese; alteori pur si simplu ma iau cu treaba si nu mai gandesc nimic. De multe ori nu'mi iese deloc. Si imi sta o piatra pe suflet si nu se duce deloc, si numai rareori pot sa plang si sa ma descarc. Suntem impietriti intr-o realitate tampita care se deruleaza in aceleasi decoruri ca inainte, numai ca mult mai reci si mai seci si golite de sens.

Pentru ca stiu ca nu prea imi iese treaba cu imaginatul ca esti in Pajura, acasa, cel mai adesea gonesc gandurile despre tine. Ca si cum tu, puiut, ai avea vreo vina sau ca si cum tu ai fi adus raul. Stiu ca nu e asa, dar gandul la voi asa doare!..




Nu stiu ce face cine a adus raul. Probabil face bine, in lumea asta nu e prea rau raul pe care l-a adus Neacsu, cand v-a luat de langa noi.

Dar din nou, zic sa nu ma mai gandesc la el si la ziua aia, sa ma gandesc la tine, puiut, asa cum te stiu, acasa cu Jessy si cu Lizi.



Si m-am tot hranit cu ganduri si cu poze, dar nu stiu cat mai merge, pentru ca chiar imi e dor de voi. Vreau sa vin sa va vad, vreau sa stau de vorba cu Lizi despre ce e bine si ce e rau, vreau sa te vad si sa te mai intreb de scoala si sa dormi cu mine.



Cel mai aiurea e ca incep sa-mi dau seama ca, daca tu nu vii in vis, puiut, nimic nu mi te poate aduce; si constiinta rece si cruda ca daca as veni in Pajura sa te vad, nu ai fi acolo. Pentru ca Pajura aia nu mai e aici, e acolo cu voi.

Si cred ca sunteti intr-un loc bun si ca va e bine; si, cand nu mai cred, ma lupt sa cred ca sunteti intr-un loc bun si ca va e bine. Puiut, mi-e tare dor de voi!

Filip - campion la table (update)

Update 25.03.2009: Filip a castigat din nou. Filip joaca iar maine seara la Antena 2 la Rai da' buni. Dupa ce castiga si confruntarea de maine, Filip va juca cu Gigi.

Zar bun in continuare!

----
17.03.2009

Filip Nicolae este tatal meu. Si-a dorit un baiat; a incercat de 4 ori, si pe urma i-a fost frica sa mai incerce. Deja casa era plina de fete, si daca i-ar fi iesit, nu cred ca mai era loc pentru un baiat.

Tatal meu isi spune Filip. Lui Filip ii place sa pescuiasca. Filip stie sa lucreze cu caini periculosi; nu ii este frica de ei, pentru ca pe el il cheama Filip.

Filip are simtul umorului, glumeste foarte mult, si apreciaza jocurile de societate. Niciodata nu stiu ce sa ii iau de ziua lui. Filip este uns cu toate alifiile, si ramane un dur chiar daca ne face mancaruri bune sau cand aveam 6 ani s-a imbracat in Mos Gerila. Filip a fost un tata sever de fete, dar cand am crescut s-a mai relaxat. Filip mi-a inspirat primul cuvant pe care l-am spus in viata mea.

um spuneam, lui Filip ii plac jocurile de societate. Joaca bine sah, poker, table si altele. Am mai prins si eu de pe la el, dar le aplic mai mult ca strategii la birou decat asa cum ar trebui ele aplicate, cu table si piese.

Filip s-a inscris la Campionatul de Table al lui Morar de la Antena2. Filip nu se emotioneaza. Filip s-a dus la emisiune si l-a batut la table pe contracandidatul lui din Timisoara. Simplu. Saptamana viitoare merge din nou. Nu se duce pentru castig, ci pentru ca ii place sa joace table. Insa va si castiga.




Filip nu are nevoie sa ii tinem pumnii. Dar eu zic ca meritam si noi un campion la table. Zar bun!

Statul obliga

Statul te obliga sa traiesti.

Statul te obliga sa muncesti pana la 60 de ani (sau 65 daca esti barbat). Am mai carcotit despre asta - cum, oricat vei fi contribuit pana atunci, nu ai voie sa te pensionezi la 55 de ani sa zicem.

Statul a revizuit Codul Penal. Se poate practica acum arestul la domiciliu. In acest fel, statul isi protejeaza pretioasele surse de venit la buget. Dreptatea nu conteaza, ci conteaza economiile la buget si posibilitatile pe care le ai de a-ti cumpara bunavointa statului si a nu plati pentru ceea ce faci. Valoarea suprema in stat sunt veniturile si economiile la buget. Banul dicteaza.

Sunt considerate ok si relatiile intime intre frati adulti. Nu ca as fi eu impotriva libertatii individului, insa din ce am mai citit si eu pe la biologie si pe la istorie (stiu ca dinastia regala franceza avea oarece probleme din sange reciclat ca sa zic asa) astfel de amestecuri se lasa cu probleme grave pentru generatiile care decurg din ele. Deci, este ok sa avem rebuturi umane.

Nu este ok insa eutanasia. Potrivit dictionarului explicativ al limbii romane, editia 1998, prin 'eutanasie' se intelege 'Metoda de provocare a unei morti nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinta indelungata si grea'.

Deci, statul te obliga sa traiesti, chiar in conditii ingrozitoare, statul dicteaza cat muncesti si cat te relaxezi. Statul isi baga nasul in farfuria ta si in chestiunile tale cele mai intime, nu doar la modul pasiv (ascultarea telefoanelor as pune eu aici), ci la modul normativ - statul se simte dator sa iti dicteze cum trebuie sa traiesti.



Nu imi mai amintesc de pe vremea lui Ceausescu, insa tind sa cred ca si atunci se vorbea - ca si acum - despre democratie si libertatea individului. Insa, din ce vad eu, mana statului ne tine strans de gat, si noi suntem liberi sa aprobam sau nu acest lucru, ca el tot asa ramane.

Si zambetele calatoresc

Va las sa vedeti si voi ceea ce am savurat si eu. Zambetele chiar calatoresc, se pierd si se regasesc.

Fie ca zambiti acum sau nu, vreau sa stiti ca sunteti extraordinari. Ochii va scanteie inteligenta. Trasaturile voastre sunt de o blandete si frumusete cum nu am mai vazut. Fruntile inalte, intelectuale, si sprancenele ridicate intrigat va contureaza profiluri ilustre. Sunteti extraordinari!



Later edit: si sa nu neglijam importanta relatiilor cu socrii :)

Viata dupa Romania - banuieli proprii

Citesc stirile zilei. O profesoara a castigat in instanta dreptul de a preda pana la varsta de 65 de ani.

Bravo! Cica se mai si castiga in instante.
Bravo! Cica se lupta si se castiga impotriva discriminarii. Femeia nu dorea sa fie discriminata, si sa se pensioneze mai devreme decat colegii ei barbati. Si ea poate sa munceasca pana la 65 de ani.

Ceva in mine insa parca nu crede toata povestica. Adica nu zic ca nu e adevarat ca a castigat in instanta ceea ce a castigat; nu cred insa ca s-a batut impotriva discriminarii. Cred ca s-a batut pentru dreptul de a mai face parte din societate inca cinci ani dupa ce colegele ei se vor fi retras in garsonierele lor, petrecandu-si zilele cu papornita la piata sau cu ochiul pe vizor.



Zilele trecute chiar comentam ca nu inteleg de ce statul considera ca nu merit pensie daca ma pensionez inainte de 60 de ani, chiar daca am contribuit timp de 25 de ani. De ce sa mai incepi sa lucrezi de tanar, daca oricum esti obligat - sub amenintarea cu suspendarea pensiei - sa lucrezi pana cand iti ies toate firele albe?..

De ce de ce sa hotarasca statul ca nu te poti pensiona mai devreme daca ai realizat contributii de un anumit nivel si de o anumita durata? De ce trebuie sa numere statul boabele de mazare din farfuria mea si sa hotarasca de unde imi pot lua gazele sau electricitatea sau ce pot vorbi la telefon sau cand ma pot bucura de viata? Cine e statul asta fata de care am numai obligatii, iar drepturi numai luate cu mare greu?

Eu am o banuiala. O banuiesc pe doamna profesoara, care ii invata pe copiluti limba engleza, ca nu stie ce sa faca cu viata domniei sale dupa profesorat. Nu are ce sa faca cu anii de pensie; financiar, pensia e prea putina ca sa ii asigure calatorii in locurile despre care a predat.



Statul nu ii ofera nici o alternativa viabila, nici o sala de bingo, nici un club al seniorilor, nici o zi a pensionarilor, nici un program de voluntariat in care sa isi foloseasca in continuare abilitatile, sa vada oameni si sa existe in continuare pentru societatea pe care a servit-o pana acum.

Societatea civila e prea anemica pentru a o implica pe doamna profesoara in slujirea unei cauze demne de o intelectuala care nu e pregatita sa moara. Statul nu ofera mare sprijin pentru societatea civila - stiti prea bine cat m-am luptat pentru infiintarea implica-T!, cata birocratie am infruntat si ce resurse trebuie sa asiguram (nu doar implicarea noastra civica, ci sa platim un contabil, conform legii care nu sprijina spiritul civic in Romania).

E pacat ca in Romania nu exista viata dupa viata activa. Ma bucur pentru doamna profesoara, ca a obtinut ce isi dorea.

Pentru mine insa, imi doresc sa ma pot bucura de viata mai devreme, sa prind vremuri in care seniorii sa aiba un loc in societate si sa nu ajung sa ma lupt in instanta pentru dreptul la viata.

Epifanie: Garantii

Dragilor,

vad pe blogul lui Ionut Ciurea (pe care eu pana acum adesea il confundam cu Andy Szekely) un fragment din filmul Boiler Room. In timp ce il urmaream, am simtit adrenalina fugindu-mi prin vene, si m-am surprins gandindu-ma cat de bine as putea eu sa vand. Eu, care n-am abordat remunerarea la procentaj (*a se citi performanta) pana acum, de teama ca intr-o luna as putea sa nu fac suficient pentru a-mi acoperi ratele la banci.




Dragilor, de ce suna atat de bine acest clip? Ce e atat de magic in tactica de recrutare a omuletului care isi baga si isi scoate in camera plina tineri la costum?

Este GARANTIA. El GARANTEAZA un milion de dolari in trei ani lucrati la companie.

Cati ati lucrat mai mult de trei ani intr-o companie? Cei care ati facut-o stiti ca au parut niste ani lungi. Suntem recrutati in interviuri dragute in care zambim politicos, ni se spune ce se doreste (ipotetic cel putin) de la noi, si ce ni se ofera. Stim ce beneficii putem accesa.

Insa scopul final, SCOPUL FINAL nu ni-l spune nimeni. Ne asteptam ca vom avea colegi dificili sau sefi incapabili sau ca ne vom lupta cu procese aiurea; singurele certitudini sunt salariul, concediul si cele 8 ore zilnice de prezenta la birou (minimum). Nu exista un scop final care sa ne miste; nu stim unde ne duce drumul pe care pornim; nu exista un career path clar. Cine vom fi peste doi ani de lucru in compania respectiva? Dar peste cinci? Ce se va schimba in viata noastra? Suntem confuzi, la fel ca cei care ne propun jobul. Nici ei nu au habar ce se poate intampla cu cineva care ocupa o atare pozitie; nu exista o reteta a succesului pentru pozitia/compania respectiva; nimeni nu vrea sa-si asume responsabilitatea uneia.

Atitudinea lor iti spune ca poate vei avea succes; dar la fel de posibil nu vei avea. Exista o posibilitate reala ca succesul sa nu fie parte din jobul respectiv. Aceasta posibilitate ucide orice entuziasm. Si performanta.

Din ce am vazut pana acum, joburile nu sunt gandite sa te schimbe, ci sa te mentina asa cum esti, mergand cu pasi mici pe partea sigura a lucrurilor. Transformarile raman pentru viata personala, daca ne facem una.

La fel, campaniile electorale de la noi. Toti promit, nimeni nu GARANTEAZA. De aceea la noi nu s-a reusit preluarea modelului occidental al demisiei de onoare. Nimeni nu GARANTEAZA.

Poate veti spune ca in viata nu exista garantii. Mie una, mi-ar placea sa traiesc intr-o lume cu garantii. M-as bucura de garantiile oferite de altii, si mi-as asuma garantiile pe care eu le ofer la randul meu.

Sunt un functionar de birou. Dar daca as fi fost eu personal in sala cu omuletul care a garantat un milion de dolari in trei ani, la ora asta nu ma odihneam, nu scriam pe blog, nu ma gandeam la concediu, nu stateam pe bestjobs, nu imi numaram ratele; la ora asta discutam cu un client.

Later edit: va recomand filmul Boiler Room - este o superpoveste de recrutare, vanzari si compliance.