joi, 13 noiembrie 2008

Ziua Mondiala a Comemorarii Victimelor Traficului Rutier

‘Felul in care reactioneaza o tara in fata deceselor si ranirilor grave in trafic indica importanta pe care aceasta o acorda sigurantei rutiere’

Duminica, 16 Noiembrie 2008, in cadrul celei de-a VIIIa editie a proiectului LACRIMA RUTIERA, cetatenii romani se alatura Federatiei Europene a Victimelor Traficului Rutier in Ziua Mondiala a Comemorarii Victimelor Traficului Rutier.

Anul acesta, actiunea se va desfasura in Piata Universitatii cea mai aglomerata intersectie din Bucuresti, duminica 16 Noiembrie, intre orele 10.00 si 16.00, cu participarea Brigadei de Politie Rutiera. Pe langa depunerea de flori si aprinderea de lumanari in comemorarea victimelor din ce in ce mai numeroase in fiecare an in tara noastra, vom imparti pliante conducatorilor auto opriti la semafor, precum si pietonilor.

Veniti alaturi de noi Duminica, 16 Noiembrie, la ora 10.00, la gura de metrou Universitate – Teatrul National Bucuresti!
Sprijinul vostru este foarte important; prezenta voastra duminica, alaturi de Lacrima Rutiera, sustine cauza vietii si este primul pas catre schimbare. Ce putem face? Putem sa fim acolo; putem sa ne cunoastem; putem sa gasim modalitati de a aduce o contributie; putem sa inmanam un pliant; intr-o lume pragmatica, putem sa ne implicam intr-o cauza mai buna.

Schimbarea nu se face usor, dar nici un lucru mare nu se face fara straduinta.



Accidentele rutiere sunt cauza principala a deceselor violente si ranirilor grave in toata lumea, si Ziua Mondiala a Comemorarii atrage atentia asupra acestor proportii enorme: 1,3 milioane de morti in fiecare an – un 11 Septembrie 2001 in fiecare zi! In anul 2007, in Romania, accidentele rutiere au luat vietile a 2794 de oameni, cu 316 mai multi decat in 2007, in timp ce 7031 au fost grav raniti, cu 1740 mai multi decat in anul precedent.

Astfel, in fiecare an, milioane de oameni raniti si afectati din fiecare colt al lumii, sunt adaugati pe lista milioanelor care deja sufera ca urmare a accidentelor rutiere. Aceasta Zi Speciala a Comemorarii vine ca un raspuns la acest dezastru major de sanatate publica prin recunoasterea pierderilor si durerii suferite de victimele accidentelor rutiere si impactul asupra comunitatilor si tarilor acestora.

Comemorata din 1993 de organizatiile victimelor sub umbrela Federatiei Europene a Victimelor Traficului Rutier (FEVR), aceasta Zi a fost adoptata in Octombrie 2005 de catre Natiunile Unite ca Zi Mondiala a Comemorarii si a devenit o zi importanta nu doar pentru victimele afectate si ranite, ci si pentru multi altii care se dedica prevenirii accidentelor sau se confrunta cu efectele acestora.

Cornelia Galavan
Initiator Proiect LACRIMA RUTIERA

2 comentarii:

Tomata cu scufita spunea...

Aceasta comemorare e un gest foarte frumos. E un mic omagiu adus celor care nu mai sunt printre noi.
Imi doresc sa apuc ziua cand accidentele nu vor mai fi cauza principala a mortii. :(

costina spunea...

Multumesc, si eu imi doresc acelasi lucru.. Chiar m'a bucurat faptul ca mai multi trecatori si-au exprimat dorinta de a se implica in vreun fel pentru aceasta cauza.

Am sa povestesc putin despre cum a fost, insa astept sa am si oarece poze. Sigur dau de veste pana pe miercuri.