duminică, 28 decembrie 2008

Mica trilogie - taramul fermecat (I)


Am cateva povesti sa va spun. Vreau sa va povestesc despre doua carti, despre o calatorie in trecut si despre un taram fermecat in care ma regasesc uneori - o mica trilogie am putea-o numi.

Astazi am sa va spun povestea taramului fermecat.

Din una dintre carti am retinut analiza expresiei englezesti "I've been there", pe care oamenii si-o adreseaza cand sunt tristi sau li se intampla ceva, ca si cum tristetea este un loc in care fiecare ajunge cateodata. In povestea taramului fermecat, lucrurile au decurs in ordine inversa. Adica intai a fost locul, si din el au decurs vrajile si toate cele fermecate.


Mi-era dor sa ma urc in tren, sa vad gara si sa am senzatia distincta de plecare. Mi-era dor de zapada, de o bataie cu bulgari, mi-era dor sa'mi ridic ochii din asfaltul metropolitan, sa respir si sa'mi amintesc de mine.



M-am urcat in tren si timpul a inceput sa curga in alt ritm, mai linistit, ca al respiratiei cuiva care doarme.

Am ajuns; ningea cu fulgi imensi, si zapada se asternuse; si, inevitabil, razboiul a inceput. Prima batalie am castigat-o eu; cat va dura razboiul insa.. nu se stie; probabil cat timp iernile vor avea zapada :)

Deja balurile se pornisera; pe taramul despre care va povestesc, se fac si baluri pentru oameni si baluri pentru ingeri. Ne-am pus, deci, haine de sarbatoare, si am mers la un bal de ingeri. Si nu degeaba ii spun asa, caci ne-au crescut aripi la inimi, la portofele si la calcaie, si am dansat pana dimineata in sala decorata dupa ultima moda Hogwarts. Tineri si varstnici am cantat colinde'n gura mare, am intins hore si am ciocnit pahare de vin rosu.



A doua zi, ceata de viteji, am pornit sa cutreieram tara bogata, cu castele de poveste si cu privelisti care taie rasuflarea.






Am trecut prin iarmaroace si, dupa ce-am infruntat bine gerul, ne-am incalzit cu o cana de vin fiert si bucate demne de povestea in care ne aflam.

Si, ca sa incheiem glorios si cea de-a doua zi, am mers la un bal in Padurea Nebuna. Am dat batalii cu spiritele rele ale locului, dar pana dimineata le-am biruit.

Si asa a inceput ziua a treia. Vegheati de Garfield, vitejii s-au odihnit, au ospatat, au depanat istoriile bataliilor glorioase si au facut aliante pentru viitoare aventuri de poveste. Ca orice basm, si povestea noastra dureaza tot trei zile. Daca n-as sti unde e taramul fermecat, as crede ca era Narnia. Si poate chiar era..

4 comentarii:

Anonim spunea...

aia cu padurea nebuna poti sa o mai spui o data :).

Rox

Tomata cu scufita spunea...

Ce faine poze... si ce poveste minunata.
Ma intreb daca vreodata voi (mai) ajunge intr-o poveste ca asta.

costina spunea...

@Rox: Padurea Nebuna :) indeed
@Tomata cu Scufita: stiu ca e greu sa fii increzatoare, dar cica legea compensatiei chiar functioneaza. Respectiv, dupa furtuna ar trebuie sa urmeze soarele. Capul sus si poate mai dai pe la noi, eu si blur sigur ne vom aduna sa te petrecem si sa facem propriile vitejii :)

Laly spunea...

nice :) super povestea