Vreme trece / vreme vine 2009-2010

E aproape 30 decembrie. De necrezut cum a zburat anul asta. A fost pentru mine un an in care n'am avut timp sa ma uit la ceas si in care mi'am dorit sa apuc sa dorm mai mult.

S-au succedat avalansa surprize care mai de care:

Surioarele mele au avut succese fulminante. Una si-a schimbat jobul si s-a si casatorit (soro, daca asta nu e un an cu realizari, nu stiu care ar mai putea fi!).

Alta a absolvit o institutie de invatamant (Sa'ti fie de bine, si la mai mare!), iar mezina a luat o decizie mare pentru anul viitor (Felicitari!)

Am vazut Bruxelles si Amsterdam, cu mult ajutor din partea unor oameni cu inimi mari.

Am (mai) vazut Grecia, am facut multi kilometri cu bicicleta, ne-am luat pisica, am trecut cum am putut si noi prin criza.

Parintii mei au trecut cu bine peste cate o operatie. Multa sanatate!

Am avut parte de un curs scump de ACCA, si (cu sudoarea fruntii si oarece RedBull) am si trecut unul, poate chiar doua examene.

Mi-am facut curaj sa'mi schimb jobul.



Am facut multe lucruri la birou, adesea pana tarziu, insa le'am facut cu placere (sper sa nu'mi lipseasca asta in viitor).

Am si petrecut putin.



Slava Domnului, suntem cu totii sanatosi si impreuna! Nu a fost usor si chiar e mult loc de mai bine.

Vreau de la anul care vine sa ne tina pe toti sanatosi si uniti. Vreau sa fiu odihnita cand fac lucrurile mici sau mari care se vor face anul viitor. Sigur, nu m-ar deranja sa curga banii pe noi si sa am mai mult timp pentru mine.

Cel mai mult imi doresc sanatate, liniste si intelegere, iar 2011 sa ma gaseasca aproape de ce mi-e mai drag!



Si voua, dragilor, Sarbatori Fericite si sa fiti baftosi la anul! La multi ani!

Ciuda

Mi-e ciuda ca de-o luna sunt pe fuga. Si n-apuc sa stau pe loc si sa'mi trag si eu sufletul ca omul.

Mi-e ciuda ca n-avem timp sa mai povestim una alta. Ca nu te mai visez.

Sora mea, daca as putea sa ma opresc si sa'mi trag sufletul un pic, ti'as spune lucruri. Ti-as spune ca azi a nins si ca mi'e dor de tine.

Ti-as spune ca mi se pare ciudat ca, dupa 4 ani, din nou particip la o petrecere in stilul anilor 20, plecand din aceeasi cladire din care am plecat acum patru ani.

Ti-as spune ca de-o luna sunt intr-o fuga si n-am putere si nici chef sa ma deranjez sa ma duc la petrecere..

.. dar, sora mea, acum ma disciplinez si imi iau haine sa ma schimb si sa ma duc. Pentru ca acum nu mai are cine sa alerge toata ziua prin oras dupa costumatie. Si sa mi-o aduca seara direct la birou. Si sa ma imbrace si sa ma aranjeze si sa ma duca cu masina direct la petrecere.



Ma duc, ca ai fi zis sa ma duc, si stiu ca daca ai fi fost aici, m-ai fi dus tu. Oricat erai de obosita, aveai mereu putere si timp sa te asiguri ca imi e bine, sa ma duci la distractiile la care gaseam pretexte sa nu ma duc. Cine ar fi crezut ca o poza facuta pe fuga de o colega de la part-time in noiembrie 2005, inainte sa ma duci la petrecerea de companie in stilul anilor 20, sa fie ultima facuta cu tine..

Mi-e ciuda ca nu am timp sa ma opresc sa'mi trag sufletul si sa'ti spun toate astea. Mi-e ciuda ca viata nu se opreste si ca se mai fac si alte petreceri in stilul anilor 20.

Am sa merg la petrecere, sora mea, aiurea petrecere, aiurea viata.. Te rog, trezeste-ma ,ca mi-a ajuns!

Craciunul nu va mai veni niciodata

Mi-e dor sa plang. Au trecut aproape patru ani, care se simt de parca ar fi fost ieri si totusi acum o vesnicie. Ziua cand pentru noi n-a mai fost lumina parca a fost un vis urat, nu avea cum sa ni se intample noua asa ceva.



E o poveste de groaza dintre cele mai rele, pe care le spun oamenii iarna, adunati in fata bradului, zgribulind unii in altii. Numai ca povestile de groaza, din cele rele, care se spun in fata bradului, au limitele lor: se termina si oamenii stiu ca e doar o poveste, se iau in brate si se bucura ca se au unii pe altii. Sau se intampla minuni de Craciun si eroii din poveste scapa vii si nevatamati, mai bine decat erau inainte.

Numai povestea asta nu isi mai schimba deznodamantul. Zilele curg inainte, una cate una, in aceeasi realitate absurda, ca un pickup stricat, care repeta mereu, fara sens, aceleasi versuri, fara sa poata merge mai departe.



In lipsa de alternative, ne lasam dusi de inertie: stim ca zilele succed noptilor, ca noaptea se doarme, ca ziua se merge la birou, ca la glume se rade, ca iarna se da ceasul inapoi. Toate astea insa nu mai au substanta. Ne trezim dimineata si plecam din casa, iar gestul e golit de sens; ne miscam cu nesiguranta, ca si cum nu stim ce altceva am putea face.

Radem la glume, si in piept simtim cum fetele ne sunt rigide, si zambetele dor. Vrem sa credem, sa ne bucuram de ceea ce avem, sa iertam, dar adevarul e ca suntem ca niste clowni: pictati si falsi, jucand roluri penibile intr-un scenariu absurd.

Iarna e doar rece, iar Craciunul o festivitate falsa, lipsita de miracole. Nu tort si dans, ci coliva si marmura rece ai vrut pentru noi. Pomana pentru straini si un "ai grija de tine" spus tremurat si cu teama oricand cineva pleaca. Filme care se deruleaza fara oprire in spatele pleoapelor si povestile de groaza pe care le ducem cocarjati in spinare. Asta ai vrut pentru noi.

Nu reusesc sa inteleg cum ai putut sa iei intr-o clipa toata caldura din lume si zambetele calde care imi lipsesc acum; si sensul lumii si odihna pernei si frumusetea Craciunului si increderea din inima si linistea dintre tample.



Si lacrimile mi le-ai luat, sa nu pot sa plang impietrirea din piept. As vrea sa pot sa plang ghemul din gat care ma sufoca, si neputinta si nedumerirea tampa in care traim zi dupa zi.

Craciunul nu va mai veni niciodata.

Jos cu banii

Urasc banii care iti scanteie in ochi. Urasc banii care iti tremura in vorba. Urasc banii care construiesc pereti intre noi.

Banii iti soptesc noaptea in perna. Banii iti ascut limba si iti inaspresc vorba. Banii sclipesc pe lama cutitului, banii iti spun ca pentru ei merita orice. Banii ti se pun pe ochi si nu vezi decat ceea ce iti lipseste. Banii iti pot aduce fericirea si tie si alor tai, pe care ii dai la o parte ca sa obtii mai multi bani.



Banii sunt Fata Morgana care iti duce limitele mai departe. Nu mai ai familie, nu iti trebuie suflet, trebuie sa te mai vinzi putin, numai putin, pentru atat de multi bani! Banii iti vor aduce eliberarea, si cu cat mai multi bani obtii, cu atat mai putina libertate ai. Si atunci te lupti sa ai mai multi bani, ca sa obtii eliberarea, si cu cat mai mult lupti sa ai bani pentru libertate, cu atat mai putina vei avea. Inca putin, doar de data asta.. si tot nu intelegi ca eliberarea de bani este singura care te va salva.



Ma dor banii cu care ma mint ca totul e ok. Imi injectez bani ca sa uit de mine, sa uit de tine, sa umplu golul care ma seaca. Banii imi apasa pe suflet, imi manjesc diminetile si imi paraziteaza somnul.



Cu mintea impaienjenita de bani, pot inca sa-mi amintesc de o vreme cand aveam atat de putini bani, si totusi aveam atat de mult!

As vrea sa fiu o gramajoara de bani la picioarele tale, gramajoara de bani finala, cea care iti va aduce, in sfarsit, fericirea.

povesti fara cuvinte

Unde ne e locul

Miracole de zi cu zi (II)

De la visul cu vrabiuta am avut o perioada buna. Agitatie, planuri, oportunitati, dansuri, castiguri nesperate - exact cum imi place mie.

Viitoruri care mai de care mi se perinda prin fata ochilor, si eu le cantaresc cu aceeasi mirare cu care orice femeie incearca sa decida intre doua perechi de pantofi. Oameni, locuri, idei, probleme si solutiile lor, toate mi se succed prin fata ochilor cu viteza aproape subliminala.



Au venit toate dintr'o data, ca un Craciun bogat, si eu ma straduiesc sa jonglez cu toate, caci nu vreau sa'mi scape nici una. Sunt toate atat de bune, si mi'au lipsit!.. asa ca le vreau pe toate.

Parte dintr'un program de coaching cultural sustinut de specialisti dedicati trup si suflet cresterii mele intru cele inalte, aseara am fost la Opera. Ma simteam, cum s-ar fi spus la scoala, "intr-un spatiu atemporal", iar lojele cu catifea rosie mi-aminteau de un film cu vampiri care mi'a placut mult in copilarie.



Fetitei care visa sa faca parte din nobilime ii lipsise mersul demn cu capul sus, linistea snoaba si catifeaua rosie.Daca adaug si ingerasii cu parul frumos si rochiile lungi de epoca, nu e greu de inteles de ce m'am simtit ca intr-o mica poveste.


La intoarcere, peste oras se lasase o ceata inecacioasa si de sus se cernea ceva alb si foarte fin, incat la fiecare pas ma asteptam sa o vad pe fetita cu chibrituri.

vise cu aripi

Vrabiuta avea fata de copilut, dar numai eu observasem asta. Arata exact ca un pui de vrabie, numai fata o avea de copil, si cred ca si degetutele, dar nu sunt sigura, pentru ca in mod clar avea aripi.

Era imbracat tot in penaj gri, si, desi mie imi parea mai mult copilut decat vrabie, oamenii nu il distingeau de celelalte inaripate.



In viata reala, nu imi plac prea tare fiintele cu aripi, senzatia aia de cheratina si faptul ca mor foarte usor. In visul meu insa, nu imi era teama de copilutul vrabie. Imi era teama numai ca ceilalti sa nu il descopere si sa ii faca rau.

Copilutul vrabie urmarea lumea de la fereastra camerei mele, si eu aveam grija sa il feresc de privirile care i-ar fi facut rau.

Acesta a fost visul meu cu aripi, plin de senzatia calda de protectie.

Numai acum, treaza, ma intreb daca nu cumva copilutul vrabie era chiar un inger.

drum nou

In fata, la o aruncatura de bat, cararile mi se incurca. S-a lasat o ceata si nu vad incotro se face drumul.



Stiu ca la cotitura se face un drum nou prin sat nou, dar nu stiu ce drum este, nici ce sat, nici ce aduce cu el.



Azi mai putin decat oricand stiu cine voi fi maine. In ureche imi respira o mare schimbare; si schimbarea ma bucura si umbra ei necunoscuta ma apasa. Inima imi tremura in piept in anticiparea ei, dar si de teama ca schimbarea asta care vine ar putea sa isi ceara propriul bir.

Nu stiu daca schimbarea esti tu, daca o sa-mi apari in fata si o sa ma privesti drept in ochi.



Nu stiu daca schimbarea e o preocupare noua, daca o sa fac altceva, daca o sa castig bine, daca o sa-mi placa.



Nu stiu daca schimbarea e un oras nou, cu oameni noi (si straini), o casa noua (si straina) si pasiuni noi.



Nu stiu daca schimbarea sunt eu, daca o sa ma intalnesc pe mine cea adevarata chiar maine.



Nu stiu deloc ce mare schimbare imi sufla in ureche, si nestiinta asta ma roade pe interior. Si cere liniste. Si somn. Si carbohidrati.

Liniste

Am contemplat zilele astea un pocal perfect. Am uitat sa vorbesc, si ochii mi-au ramas lipiti de pocalul perfect, pe care il sorbeam din priviri si din varful degetelor. Imi place sa imi plimb degetele pe marginea lui, si sa il ascult cum imi canta. Imi place sunetul firav de sticla.



Imi place cum arata, cum reflecta lumina, cum ma reflecta pe mine si cum imi canta sub degete ca un pian. Am uitat ca s-a facut seara, am uitat sa vorbesc, am uitat sa respir. Rasucesc intre degete pianiste linistea din pocal. Nu vreau sa-mi amintesc ce ora e, nici ca imi place sa vorbesc, nici ca nu stiu ce sa fac in liniste.

Shhh, nu ma intreba ce ora e, lasa-mi clipa de sticla, vreau sa mai strecor tiptil o zi pe sub nasul lumii in notele unui pocal perfect.

Alte vise

Intr-o noapte intunecoasa, mergeam singura dinspre Alba Iulia spre Unirii pe partea fara cladiri.



Haite de caini ma inconjurau la tot pasul, si eu incetineam sau chiar ma opream, ca sa nu ma muste; dar ei veneau tot mai aproape si erau tot mai indrazneti.



Pareau ca rasar din asfalt, si tot acolo dispareau, socant, ca si cum n-ar fi fost.

Unirea in renovare, statia de metrou in santier, toate cu iz de abandon; am luat tramvaiul 13 spre casa.



Later edit: Mi-a venit mie sa caut pe unde trece tramvaiul 13 (care in vis era temporar, ca nu mergea metroul pe acolo). Se pare ca, totusi, visele au si ele noima lor, ca nu exista linia 13 :)

Legea compensatiei

Vreau sa cred in ea cand ma gaseste vreo toamna sau sau vreo privire nimerita gresit sau vreo vorba prea ascutita. Ma tem de ea oricand am o zi inspirata, cand ma iubeste vreun copilut sau cand pur si simplu locul meu sub soare pare justificat si indispensabil.



Este legea compensatiei, bat-o vina! Daca ar fi pe bune, ar insemna ca nu poate exista prea multa fericire in viata unui om, pentru ca trebuie sa existe si o cantitate egala de nefericire.

Azi insa vreau sa cred in legea compensatiei, pentru ca sper ca ziua fara gust de pana acum nu este decat prevestirea unei perioade de mare si nesperata fericire.



"fericire-i cand puiul de om/ vrea in brate si moare de somn/ fericire-i cand frunzele cad/ la un picnic in parc... /fericire e cand iti-amintesti/ cat de fericit esti/ cand iubesti /fericire e cand dormi tu la ea kiar pe canapea..."



Later edit: Azi, fericirea mea are aroma de Houston

Baloane vrajite

In visul meu, ma trimiteai sa presar baloane colorate deasupra orasului.


Si eu, imbracata in culori vii, urcam pe matura mea colorata si zburam sus sus deasupra orasului, sa presar baloane colorate.




Era firesc si usor sa zbor, pe matura mea, pana sus sus deasupra orasului. Era firesc ca eu sa fiu cea care presara baloane colorate deasupra orasului.

Pana la finele visului n-am ajuns sa presar baloanele, pentru ca a aparut ea si m-am ascuns. Ea avea puteri de care ma temeam, era imbracata in negru si zbura cu o matura neagra.

Dor

Brrr, taicule, mi-e frig! Mi'e frig, taicule..

Pasesc cu teama pe gheata subtire. Doamne, e incredibil ce noapte e, si nu disting deloc ce e sub pojghita.

Caut in vreascurile bocna atingerea calda a unei maini familiare. Brrr, taicule! Mi'e frig, taicule!

Lumea e bocna si gheata imi scartaie sub picioare, si nu disting ce e sub pojghita. Nu te disting pe tine, nu ma mai disting nici pe mine, si nu'mi mai e clar daca ma aflu pe suprafata lacului inghetat, sau dedesubt. Caci nu disting deloc ce e sub pojghita.


Nu mai stiu cum e caldura de acasa, si atingerea calda a unei maini familiare, si nu mai stiu unde era locul meu in lume, nu mai gasesc lumea in care imi era cald.

M-as intoarce acasa, unde era cald si aveam atingerea placuta a unei maini familiare. As adormi suspinand in adapostul bratelor calde si as uita ca exista un lac inghetat care m'a prins sub pojghita departe de ceea ce sufletul meu numea casa.

Claritate

Am stat tarziu in seara asta. M-am lasat prinsa din poveste in poveste si a trecut bine de miezul noptii. Am uitat sa-mi fie somn.

Ma simt atat de mica. Lipai pe gresie cu picioarele goale, in pijamale de copil furisat din patut dupa ora stingerii.




Totul pare mai clar, mai ordonat. Maine as putea sa ma trezesc cu claritatea asta si sa pornesc hotarat din casa. As sterge blogul secret si toate celelalte backup-uri si planuri B pe care mi le-am pregatit in timp ce proiectam fiecare mic dezastru care ar putea sa ma scoata din zona mea de comfort.

Imi place ora asta, si cat de mica ma face sa ma simt.

Sotronul

M-am trezit de dimineata cu capul greu. Ceasul zbiera in gura mare, si eu trebuia sa'mi adun curajul sa deschid ochii catre o noua realitate.

Visam sali de bal si pasari fantastice care zburau destul de sus cat sa le prind numai eu. Visam seri viforoase privite prin fereastra dintr-un camin cald si liniste si comedii romantice.


In visele mele nu era loc de cucerit Everestul, nici de scufundari, nici de ski. Cel mult de o excursie pana in centrul Pamantului, bine planuita si pusa la cale, incat mai nimic nu era de riscat. Si, oricum, la intoarcere tot ar fi ramas un weekend de odihna inainte de intoarcerea la lucru.

Era liniste in visele mele, lumea avea timp sa respire.


M'am trezit si lumea noua deja se pravalea ametitor prin mine. Prinsi in vartejuri fara sfarsit, oamenii cautau noi inaltimi ca sa uite de adancimile dinlauntru. O privire dura mai putin de o secunda, lumea nu mai avea timp sa respire.

Nu stiu sa traiesc in lumea cascada. Pana se face cafeaua, am sa joc sotronul.