Doruri de Mos Nicolae

Tata a trimis in seara asta o femeie sa ne aduca o sacosa mare de cumparaturi si un brad. Cand am vazut bradul, inalt si nedesfacut, am fost uimita. Cand l'am desfacut si montat, bradul era mic si rar si vai de capul lui.

M-am trezit cu gandul la Filip. Acum cinci ani pe vremea asta luni i'am fi sarbatorit pe Filip si pe Nicoleta Gabriela. Filip ar fi venit cu un brad mare si bogat din frigul de afara. Gabita s'ar fi mirat de el si l'ar fi tot intrebat pe "Nicsor" de unde si cum l'a luat si cum se pune globul asta sau celalalt. Si a doua zi dimineata am fi gasit fiecare cate ceva in incaltari, ca pentru Filip toti eram copii, inclusiv mama, si de Mos Nicolae, si de Craciun, si de 1 Iunie.

Intre timp, Gabita s-a dus intr'o lume mai buna, si intr'o zi l'a strigat si pe "Nicsor", asa ca s'a dus si el. Si, din doi sarbatoriti intr'o zi, am ramas singuri in lumea asta rece si neagra. Ne inghesuim unii in altii ca puii aia sa ne incalzim si sa ne avem unii pe altii cati mai suntem. De Mos Nicolae nu mai sarbatorim pe nimeni, doar ne gandim la Filip si Gabita pe care i'am fi sarbatorit acum cinci ani, si la buna Eliza, care e cu ei intr-o lume mai buna speram, si tinem unii de altii cati ne mai avem.

Brad am avut in fiecare an, Filip n'a permis sa fie nici un an prea greu sau prea intunecat, incat sa n-avem brad. O sa avem brad si anul asta, pentru ca Filip n'ar fi vrut sa fie nici un an prea greu sau prea intunecat, incat sa n'avem brad. Ce am putea sa punem in brad, sa straluceasca atat de tare, incat sa nu vedem cat de mult am saracit in numai cinci ani?..

Scrisoarea unui copil

Se poate si fara ochelari

Cubul

As putea sa-mi las mintea sa stea-n loc despre felul in care se intampla lucrurile in viata asta?

Viata se traieste de mult timp si se documenteaza de destul timp. Se presupune ca stim lucruri despre viata, pacat ca aceasta documentare nu ne ajuta sa si simtim lucrurile despre viata. Se mai scufunda o Atlantida si mai uitam unele lucruri despre viata, dar le redescoperim apoi incetul cu incetul.

Si totusi nu scrie nici in abecedar, nici in Biblie, nici in alte carti de capatai, cum devine treaba asta, ca viata e o serie de incurcaturi din ce in ce mai incurcate. Porneste ca o ecuatie cu o necunoscuta, apoi se adauga un radical, o putere, un pi, inca o necunoscuta, si se face ditamai sistemul de ecuatii.

Acum o vreme stiam sigur ca iubesc ceea ce imi place si ca, daca nu'mi place ceva, pot sa fac stanga'mprejur si gata, e totul iar bine.

Dar, la radicalul de ordin n, descopar ca pot sa fug dar nu pot sa scap. Ca talpile si inima nu-s totdeauna in acelasi loc. Si cubul Rubik se invarteste si se ameteste si posibilitatile se inmultesc incredibil, si din ce in ce mai mult mi se pare ca sunt un personaj in filmul acela, Cubul.

Si podeaua se mai ingusteaza putin, dar eu nu ma intristez. Imi pictez pe fata un ranjet de clown si abordez proba urmatoare cu o buna dispozitie de care numai un clown adevarat ar fi capabil. Se micsoreaza podeaua? Nici o problema! Dispar ferestrele prin care intra lumina? Perfect! Usa devine perete? N-am a ma plange!

Fara plan si fara harta feresc oricand se prabuseste ceva, pasesc dansant in dreapta sa evit vreun obstacol ascutit. Ce mai conteaza daca mai exista iesiri din cub? Aici este distractia, nu obosim niciodata, ba mai cerem si multumim printre hohote nestapanite de ras.

Cine sa aiba timp sa documenteze Cubul? Suntem toti prea ocupati sa stam pe varfuri intr-un picior pe bucatica de podea care ne mai ramane.

Ceaiuri vrajite

Am luat zilele trecute ceaiuri de mai multe feluri, intre care si unul care se cheama Ceai pentru Somn Linistit.

In seara asta am zis sa si incerc unul din ele. Am intrebat-o si pe mama. Dupa ce mi'a spus ca nu vrea ceai, s'a razgandit putin si mi'a spus cu entuziasmul pe care il iubesc la ea:

"Stii ce? Fa'mi o cana de ceai cu somn usor!"

Si acum savurez aroma replicii, si ma gandesc ca nu suna deloc neverosimil. Ca as putea sa'mi prepar, firesc si fara emotii, o cana de ceai cu fericire, sau o cana de ceai cu ploaie de vara, sau o cana de ceai cu indragostire. Primul pas e deja facut: cana de ceai cu somn usor din seara asta!

Am facut curat in tara

Sambata trecuta, intr-adevar, n'am scris pe blog. Noi, echipa 2883, am sacrificat somnul dulce de sambata dimineata si ne'am pornit sa facem curat in tara.

Am constatat cu bucurie ca lumea vrea sa fie curat in tara, si nu putini au fost cei care au pus osul la treaba.

Coada la munca gratis - e ceva ce merita vazut!

Cu toate ca la capitolul organizare e MULT loc de mai bine, spiritul voluntar palpita in romani.

Am fost in Padurea Baneasa si am descoperit ca in unii romani nu palpita si cei sapte ani de acasa, din pacate. Am cules saci intregi plini cu lucruri pe care te'ai astepta sa le gasesti oriunde, numai in padure nu.

Am vanat gunoaiele, ne'am razboit cu panzele de paianjen, ne'am zgariat si nici nu ne'am pierdut unii de ceilalti.

Printre gunoaie am observat si copaci frumosi cu coroana verde, luminisuri infrunzite si ciuperci bine crescute.

Ce mai, in asa locatie tot sa faci voluntariat!

Cifrele preliminare spun ca s-au strans cel putin 187 000 de saci de gunoaie (din toata tara, nu din Padurea Baneasa). Era ceva mizerie! Important e sa pastram ceea ce s-a facut - pana la urma nu e atat de greu sa pui o hartie la cos, sau sa strangi gunoaiele pe care tu le-ai facut.

Daca mergi in padure si chiar simti nevoia sa lasi ceva in urma, lasa un copac!

Surpriza pentru cutiamuzicala

Am fost o saptamana si eu pana acilea sa dorm ca eram usor nedormita. Si, la intoarcere, mare cadou mare ce ma astepta in cutiamuzicala. L'am deschis cu grija, sa nu-i stric ambalajul.

Ian poftim ce'mi spune Durasel:

"Hei, e febra premiilor, asa ca iti dau un premiu - ala cu "I love your blog", ca imi place cum scrii. Esti foarte profunda, poate te apuci sa scrii o nuvela. Serios!


Huggy, Durasel"
 
Preiau din discursul de premiere: 
 
"O mai citesc pe Costina, cu al sau blogulet Din Gand in Gand. Costina este o fata sensibila, imi place ca cineva mai are inclinatia catre suflet si gandire. Costinuto, tu ziceai de “Mananca, roaga-te, iubeste”, ca ti-a placut mult cartea, si ai avut fler, ca uite, deja s-a facut si un film cu Julia Roberts si Javier Bardem. De abia astept sa il vad! Te chiero, bre!"
 
Multumesc din inima juriului, nu fara incantarea aferenta si rosirea obrajilor si fluturatul modest, dar gales, din gene :)
 
Este primul premiu si cel mai public cadou pe care l-a primit cutiamuzicala. A mai primit aprecieri si incurajari si chiar o cutie muzicala adevarata, de la ecou, sa nu ramana vreodata in pana de acorduri.
 

Va multumesc, imi creste inima...adica cutia :) de incantare. Maestro, muzica!

 
 
 
 
 
 

Despre sine

Cand se face dimineata, sunt toata curaj.

As avea curaj sa dorm pe rupte, am curaj si sa ma trezesc sa merg la birou. Am curaj sa'mi pun haine colorate si sa visez cai verzi pe pereti. Eu, cea mai Pasari-Lati-Lungila, ating orice imi pun in minte, nimic nu e prea greu sau prea departe pentru mine.

Numai noaptea, ca eroii din filme, care dau cele mai grele lupte cu sinele lor, dau si eu cele mai jalnice si mai patetice batalii. As face orice, numai sa nu raman intre 4 ochi cu sinele meu. Interpun intre mine si sinele meu lumina din camera si lumina de pe hol, ventilatorul, telefonul si mai ales laptopul cu toate minunatiile protectoare care pot izvori din el.

Trag bine draperiile de la geam si inchid bine toate usile, ca nu cumva sinele meu sa dea cu ochii de mine, sau eu de el. Ma feresc cat pot, caci pana acum sinele a repurtat nenumarate victorii, eu fiind o biata umbra a sinelui meu.

Sinele meu a vazut niste lucruri, a auzit niste lucruri, si vrea sa vorbim despre ele. Dar mie nu-mi place cum ii lucesc ochii, si mi'e cam frica sa vorbim despre lucrurile pe care sinele meu le'a vazut si le'a auzit. Eu n'am vazut nimic si gata!

Sinele meu nu intelege ca noaptea se doarme si ziua se merge la birou, si toate astea in haine frumos colorate, printre care nu e loc si pentru lucrurile pe care el le-a vazut si auzit.

Eu zic sa lasam deoparte lucrurile vazute si auzite, sa uitam ca le-am vazut sau auzit vreodata, si daca ne ies vreodata in cale, sa traversam usor pe partea cealalta facandu-ne ca nu le'am observat.

Draperiile sunt bine trase si usile inchise si luminile aprinse, si sinele meu nu poate da ochii cu mine. Dar indata ce inchid ochii, de sub pleoape ma priveste drept in fata sinele meu, cu ochii aia care lucesc intr-un fel, si asta ma sperie foarte tare. Daca reusesc sa adorm, sinele meu imi da de gandit si de visat in moduri felurite despre lucrurile pe care vrea sa le vorbim.

De-aia ar fi mai bine daca n'ar mai trebui sa dorm si sa dau iar nas in nas cu sinele meu cu ochi lucitori. Sinele meu spune ca nu trebuie sa fugi de probleme; dar eu zic ca nici langa ele nu poti sa traiesti.

Oameni care se joaca

Nu este vorba de vreun film cu Peter Pan, este chiar o specie de oameni, oameni mari care se joaca. I’am descoperit ieri din pura intamplare. Sunt foarte greu de observat, pentru ca arata si se comporta exact ca oamenii mari obisnuiti.

 

Cum bine stim, oamenii mari obisnuiti se trezesc cu greu dimineata, pornesc morocanosi spre birou sa faca munci care nu le aduc vreo placere. Oamenii mari asteapta cu nerabdare finalul programului ca sa plece spre casa, unde fac alte lucruri pentru ca “asa trebuie”. Oamenii mari gasesc placere in mancat sau, in orice caz, statul sictirit la mese. Oamenii mari se duc la sala pentru ca “asa trebuie”, si in general fac tot felul de lucruri care “trebuie” facute.

 

Ieri am gasit niste oameni mari care se jucau. Se pitisera intr-un frunzis si jucau prinselea cu hartiute, alune si cuvinte. Cuvintele se agatau unele de altele si zburau din mana-n mana, pana se faceau adevarate poezii. Desi specie timida, oamenii mari care se jucau m-au primit si pe mine la joaca, si toata seara am facut avioane din cuvinte care de care mai colorate, unele mai calde si altele mai racoroase. Cu avioanele din cuvinte creponate am survolat campii aurii fara margini si am pufait amintiri care au fost sau ar fi putut sa fie, pana aproape am uitat sa ne intoarcem.

 

Mi-am reamintit de ce vroaiam sa mai stau afara “inca putin” copil fiind. Oamenii care se joaca s-au scuturat bine de frunzis, sa nu-i banuiasca nimeni, si au inceput sa se comporte ca oamenii mari obisnuiti. Ei muncesc acum in cladiri cu oameni mari obisnuiti, facand “ceea ce trebuie”. Pentru ca nimic nu-i tradeaza, nu poti sti cine sunt. Ar putea fi oricine; ar putea fi chiar colegul tau de birou, care roade la exceluri de azi dimineata.

 

 

Vis de vara

Povestiri din Damasc

 

Stradutele erau pline de lume, parca ora tarzie nu facea decat sa ii atraga si mai mult. In lejeritatea noptii de vara, cladirile aveau o luminozitate orientala. Oamenii curgeau grupuri de prieteni, cupluri de indragostiti, intr-o atmosfera relaxata, care nu avea nici o legatura cu agitatia incordata a zilei.

 

Parea ca nimic nu poate atinge Damascul in seara aceea, tot ce se intampla facea parte din destinul Damascului, nimic nu era intamplator, nimic nu era tragic.

 

Erau firesti terasele cochete, erau firesti flasnetarii de la colt, erau firesti figurile nomade, pompierii cu toporisti rosii, doamnele in port de sarbatoare, motociclistii zgomotosi si biciclistii care se strecurau fara zgomot. Erau firesti cladirile noi si cladirile abandonate, care cascau ferestre intunecate peste terasele la care oamenii ascultau lautari sau mariachi.

 

Nimeni nu avea vreo treaba acolo, si totusi toata lumea acolo mergea. Acolo se puteau respira arome de mosc, si se puteau pierde identitati. Acolo oricine putea fi altcineva, neconditionat de condici, avans si lichidare. Te-ai fi putut pierde acolo, uitand ca exista timp, ai fi uitat sa imbatranesti, ascultand mariachi la o terasa cu flori, intre atatia oameni atat de firesc diferiti, care vor fi uitat sa imbatraneasca pe stradutele Damascului.

nedormiri si altele asemenea

Cum as bea acum o cescuta de somnic!!! Mi'ar placea sa pot merge la o terasa si sa comand, simplu, un pui de somn.

E prea tarziu, e prea cald, musca e prea musca, floarea din ghiveci are frunzele prea taioase, vantul e prea vant cand bate, si e prea absent cand nu bate. Eu numar oile, vacile, macile, gandurile si tot dau din gand in gand. Patul e ghimpat si de dormit nici vorba. Cica or sa dea astia algocalmin numai pe reteta anul asta. Sa vedem acum pe unde mai scot camasa, nedormita si fara leacuri de durere de cap.


Asculta mai multe audio Muzica

Nu mi-a placut azi la pilates. Pentru ca, indata ce ma intindeam pe salteluta, as fi tras la niste aghioase, si cui sa'i mai arda de miscari sportive? As fi putut sa dorm la pilates - era racoare si erau multi oameni, sigur nu mi'ar fi fost urat.

M'am gandit si cred ca totusi Parlamentul ramane optiunea cea mai buna pentru viitor: acolo voi putea sa dorm pe saturate, si clar nu va trebui sa dorm singura.

razboiul diminetilor

Exista persoane care functioneaza mai bine dimineata, persoane care se simt mai bine dupa amiaza si persoane care sunt in elementul lor seara sau noaptea. Nimic nou in asta.

Nu mi-am pus problema daca eu sunt facuta sa traiesc dupa-masa sau seara. Stiu sigur ca imi plac diminetile, atunci cand ele incep cu o sesiune de intindere la ora 10 dimineata si apoi cu jumatate de ora de lenevit. Dupa tartine cu margarina si miere si o cana de lapte cald, ziua poate incepe. Salut surazatoare pe toata lumea, am energie pentru provocarile lumii, pentru taxe si impozite, pentru muncit pe ogor, pentru plimbat cu metroul, pentru omuleti iritati, pentru trecerea de pietoni, pentru gasit haine de purtat la birou si pentru inca un numar nedefinit de lucruri de facut intr’o zi.

 

Problema apare cand omuletii care functioneaza bine pana in ora 10 dimineata simt nevoia sa isi reverse asupra mea energia si bucuria de a fi treji si infiintati la birou la ora 8. Ceasul lor biologic suna si suna si suna, chiar daca ei s’au trezit, si le da o nevoie nestavilita de a trezi pe toata lumea din jurul lor. Nu e suficient ca am ajuns la birou la ora 8, trebuie sa fac si un cadril si sa prestez portia zilnica de sociabilitate, care ar putea sa fie chiar agreabila pe la un 12.

Daca le spun ca dorm, acest lucru se constituie intr-un imbold nestapanit de a face un milion de glume la care eu trebuie sa rad, sau impunsaturi amuzante cu degetul sau bagat excesiv in seama. Aceste lucruri sunt gandite probabil sa ma ajute sa ma trezesc, caci fara de ele cu siguranta as fi ramas in coma tot restul zilei.

Le multumesc colegilor mei care imi poarta de grija si le doresc asemenea! Unicul meu regret este ca nu sunt pe langa ei seara, cand sunt si ei pe pilot automat, sa le intorc favoarea.

Pana una alta, hai sa nu povestim pana in ora 10. Nu vreau cafea, nu vreau sa spun ce am facut ieri, nu vreau sa aud ultimele stiri. Si mai ales nu cantati!

Inchideti ferestrele si trageti bine draperiile. Faceti liniste si lasati-ma singura cu mine. Nu mi’e foame, nici nu vreau un ceai. Dati drumul animalelor libere pe afara si scoateti telefonul din priza. Azi nu sunt acasa pentru nimeni.

Catre Filip,

As fi dispusa sa mai trec o data prin asta

daca s'ar putea sa fie iar joi seara. si sa vin mai devreme acasa. si sa stau cu tine sa povestim. sa te strang mai bine in brate. sa te simt viu. sa te ascult mai mult. sa nu zic sa mergem sa dormim.

Dar stiu ca tie ti'ar fi greu sa mai treci o data prin asta.

Si sper ca stii cat te iubesc. Si ca ma gandesc la tine mult. Si ca imi doresc sa fii bine, si sa fim si noi bine. Si sa ramanem o familie si sa fim iar cu totii la un loc. Te iubesc mult si imi pare tare rau ca trebuie sa fie asa!

de sub pleoape (fara cuvinte)

Pe-o gura de rai

V-am mai povestit eu despre preumblarile mele prin Narnia si alte locuri despre care, daca n'ar fi, nici ca s'ar povesti.

Dupa atatea povesti de groaza s-a sunat iar adunarea.

M'am echipat cu armura strasnica pentru batalie

si am pornit la drum.

Ne-am adunat cu mic, cu mare,

care mai calare, care mai pe jos

 unii pe calea aerului

personaje care mai de care mai exotice, de peste mari si tari

dupa pericole nenumarate si batalii cu monstri fiorosi

si'am poposit la Pestera, taram neuitat de lume, unde povestile nu se spun, ci se vad in fiecare zi de la rasarit pana la lasarea intunericului.

Intariti cu puteri supranaturale

am cumpanit bine strategia de atac

si am pornit spre indraznete cuceriri.

Am cules salati.. aaaaaaa, pardon, afine din gradina ursului

fiecare avand ca singura grija nu cumva sa ramana ultimul :)

Am impartit apoi frateste prada

si ne'am bucurat de o binemeritata odihna.

Acoperiti de glorie, ne'am adunat la sfatul vitejilor

ne-am oblojit ranile

si am pornit o petrecere ca'n povesti.

Si-am petrecut pana la rasarit, si n-a fost chip sa ne-nchida cineva gura.

Apoi, vitejii mei, am incalecat pe'o sa

si v-am spus povestea asa.

otravuri

 

 

Sincer, nu mai suport asta cu moartea.

 

Ma vad zambitoare si copilaroasa si ma mir singura cum e posibil sa fi trecut atatea peste mine. Surorile mele si-au petrecut copilaria in doliu, insotind cosciuge si facand pomeni. Am vazut ieri in metrou un om care purta moartea in piept. O femeie pe strada cu parul acoperit de moarte. Apa aduce moartea. Oamenii apasati de datorii aleg moartea. Alti oameni raman in urma, sa traiasca cu moartea in ochi. Oameni care aduc moartea, oameni care o poarta in piept sau pe brat, si in suflet.

 

Eva a furat un mar si pentru asta a fost pedepsita sa moara. Sa moara ea, sa moara Adam, pe care il iubea. Sa ii moara cainele. Sa manance pui morti. Sa moara in fata copilului ei.

 

Daca lui Dumnezeu ii pasa catusi de putin, abia astept sa’l privesc cu ochi sticlosi, sa simta si el ce simt eu. Sa ramana singur cu pretioasa lui livada de mere!

 

Nu somnim

E ora unu / Omul negru n'a venit

E ora doua / Omul negru n'a venit...

... usa de la debara a cascat prelung si scartait si s'a tras la culcare. In camera mea iar se odihneste numai mobila.

Am obosit sa doarma toti, numai eu nu. Imi pierd rabdarea si ma apuca nervii. Am chef sa sparg si sa reprosez, am chef sa urasc.

Te urasc ca esti departe si nu ma poti proteja sa dorm si eu linistita, la adapost. Te urasc ca esti prea putin ca sa imi fii adapost, te urasc ca nu stii sau nu vrei sa fii mai mult. Te urasc ca ai treizeci de ani si dormi cu lumina aprinsa! Te urasc ca esti Dumnezeu dintotdeauna si n'ai invatat inca sa le repari pe toate. Te urasc ca te compatimesti! Te urasc ca nu dormi! Te urasc ca esti slabiciune!

As racai la usa, cu ghearele scoase, pana dincolo, pana in partea cealalta.

To the FUN side of the island!

Sanzienele

Aud azi ca e sarbatoare: Sanzienele (Dragaica). In mintea mea, sarbatoarea asta are un parfum pagan.

Am citit sa vad de unde parfumul asta, si am aflat ca Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Numele de Sanziene vine de la Sancta Diana din calendarul roman, iar varianta slava este Dragaica. Se pare ca este o sarbatoare locala din negurile vremurilor, insa numele dac s-ar fi pierdut (am ramas cu cel roman si – ce ne’am fi facut fara el – cu cel rusesc!)

Spre deosebire de Rusalii, Sanzienele sunt niste zane/ “Iele” bune; ele sunt niste fiinte fantastice vesele si iubitoare de dreptate, ofera rod holdelor si femeilor casatorite, ajuta ca animalele si pasarile sa se inmulteasca si feresc semanaturile de grindina.

Imi place imaginea feminina a acestei sarbatori, si faptul ca ea promoveaza misterul si vraja femeii.

Si ce haz ar fi avut aceasta sarbatoare fara oarece presupuneri despre cine cu cine se va mai cupla, si cand. De aici obiceiuri de dormit cu flori de sanziene in san ca sa fii mai atragatoare sau sub perna ca sa visezi ursitul. Un adevarat Sex and The City! Cine spune ca stramosii nu stiau sa se distreze?

PS: Sanzienele erau mari iubitoare de dreptate, si strambau gura celor care jurau stramb. Cred ca obiceiul asta l’au mostenit femeile pana in ziua de azi J

(pentru inspiratie: http://www.verze.ro/Divertisment/Evenimente/sanzienele-sarbatoare-si-traditii.html )