Ploua azi cum n’a plouat de vieti intregi.
M-as lipi de fereastra sa ma las pierduta in ploaia care cade tacuta. Peretele de geam al biroului ar putea sa fie o cortina transparenta si moale, pe care eu as putea-o ridica. M’as furisa pe sub ea dincolo, in ploaia tacuta si lumea pierduta care azi m-a gasit din nou.
In mintea mea, ploaia cerne peste munti verzi impaduriti. Miroase a curat, e mirosul lumii curate pe care n-am mai stiut-o de ceva timp. Nu aveam serviciu in lumea de atunci, nu exista serviciu. Nu exista moarte, nici urat. Pe ploaia de atunci porneam pe drumul vechi spre Poiana, si o singura data m’am lasat putin speriata de urletul lui lup. In rest, nu existau temeri, nici limite. Totul era posibil, si somnul de dupa-masa era o tortura. Eram oricine decideam sa fiu, si nici un loc din lume nu era prea departe.
Ploua o ploaie fermecata. Mi’era dor sa ma furisez pe sub cortina transparenta in ploaia verde catre oriunde sau oricand as putea gandi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu